Doza de educație (DDE) – N-am apucat să vă povestesc despre sfârșitul de an care m-a prins nepregătită. Cu mai puțin de zece minute înainte m-am uitat la ceas și am văzut că urmează trecerea dintre ani. Am gândit că ar fi frumos să am puțină șampanie în pahar și să ies afară la artificii, să-mi pun măcar zece lei în buzunar ca să nu trec lefteră în 2024.
N-am apucat să-mi fac nici retrospectiva celor făcute sau nu din cele propuse în 2023 și nici să-mi fac o listă cu cele pe care mi le propun în următoarele peste 350 de zile…. Poate și pentru că sărbătorile acestea au trecut parcă toate într-un weekend.
Mă agită puțin ritmul acesta alert în care par a se petrece toate, pe repede înainte, fără răgaz de retrospective, de analize, de planuri. Și-mi dau seama că dacă mă gândesc mai bine, ceea ce-mi doresc cel mai mult de la noul an este îngăduință… Eu cu mine însămi…
Să-mi dau voie să fiu obosită din când în când, să-mi dau voie să nu predau printre primii trei proiectele la serviciu, să-mi dau voie să mă vadă ceilalți și fără zâmbet pe buze, să-mi dau voie să spun „nu” de mai multe ori pe săptămână.
Pentru unii ar putea părea o renunțare la niște standarde și valori cu care conviețuiesc de ceva vreme. Pentru mine însă e o simplă îngăduință pe care mi-aș dori să pot să mi-o ofer cadou pentru noul an. Poate nu chiar atât de simplă… Dar simt că dacă nu fac asta, aș putea să pierd mult mai multe decât imaginea din ochii celorlalți de om punctual, de om pozitiv și puternic în multele circumstanțe.
Și mă gândesc că poate mai sunt câțiva care se regăsesc în ceea ce simt și gândesc eu acum. Și poate au nevoie mai mult decât mine să le spună cineva că e firesc să nu-i mulțumească tot timpul pe toți din jurul lor, e firesc să mai întârzie din când în când la întâlniri, e firesc să nu fie an de an premianți, e firesc să mai fie și triști și-n căutarea unei mâini de ajutor.
Așa că vă fac și astăzi o urare, ca să fiu în nota abundenței de urări cu care v-ați confruntat pe rețelele de socializare cu siguranță de sărbători: să fiți cel puțin la fel de blânzi cu imperfecțiunile dumneavoastră, cum sunteți cu imperfecțiunile celorlalți.
Aveți voie!
prof. Maria Adriana Nichitean
