full screen background image

Cazurile de infecții respiratorii, în creştere

Statistici îngrijorătoare au fost raportate în județul Neamț, unde, în perioada 2 octombrie 2023 – 31 decembrie 2023, s-au înregistrat aproximativ 27.000 de cazuri de infecții respiratorii.

Dintre acestea, peste 22.000 au fost infecții acute ale căilor respiratorii superioare.

290 de pacienți au necesitat tratament specializat în spital.

Peste jumătate dintre aceste cazuri au fost înregistrate la copii cu vârste sub 14 ani, 207 dintre aceștia necesitând spitalizare.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate peste 4.000 de cazuri de pneumonie.

Aproximativ 1.000 dintre acestea au necesitat internare, iar jumătate dintre pacienți au fost copii.

Un bebeluș prematur, de o lună, internat la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, și-a pierdut viața în urma complicațiilor unei pneumonii.

Au fost raportate și 65 de cazuri de gripă clinică.

Dintre acestea 56 sunt la copii, 7 dintre ei necesitând spitalizare.

Direcția de Sănătate Publică Neamț a anunţat că incidența săptămânală a cazurilor de infecții respiratorii acute este de 2,81 cazuri la 1.000 de locuitori, cu o creștere semnificativă a cazurilor internate în ultima săptămână a anului trecut.

Până în prezent, au fost vaccinate antigripal 26.378 de persoane, dar autoritățile subliniază necesitatea continuării eforturilor de prevenție și gestionare a situației.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/01/04/se-pot-efectua-platile-pentru-taxe-si-impozite/

comments

comments