Pe repede înapoi (PRI) – Istoria României a marcat un moment tragic pe data de 16 august 1940, care avea să schimbe destinul unor întregi generații.
Atunci începeau, la Turnu Severin, tratativele româno-ungare referitoare la cedarea către Ungaria a două treimi din Transilvania, așa cum solicita Guvernul maghiar.
Vremurile erau extrem de tulburi: armata sovietică tocmai ocupase Basarabia și Bucovina de Nord, iar Ungaria și Bulgaria, simțind momentul favorabil, revendicau Transilvania, respectiv Cadrilaterul.
Prinsă ca într-o menghină, România condusă de regele CAROL AL II-LEA a respins variantele cedărilor teritoriale, căutând să câștige timp cu negocieri.
În ceea ce privește tratativele cu Ungaria, începute pe 16 august 1940, acestea s-au desfășurat sub amenințarea maghiară că nu va exista pace fără rezolvarea problemelor teritoriale.
Partea română, condusă de VALER POP, a propus o altă variantă, care excludea modificarea graniței, acceptând doar schimburile de populație.
După 9 zile de tratative dure nu s-a ajuns la un numitor comun, așa încât, pentru a evita o confruntare armată, decizia a fost luată – la cererea ambelor părți – de liderii Germaniei și Italiei, ADOLF HITLER și BENITO MUSSOLINI.
În urma acestui arbitraj – numit Dictatul de la Viena după locul de semnare a documentului – România pierdea jumătatea de nord a Transilvaniei, mergând până la curbura Carpaților, cu o populație de 2 milioane și jumătate de locuitori.
Istoricii consideră acum că – având în vedere contextul european – o eventuală ripostă armată a României ar fi atras un atac generalizat, care ar fi putut șterge țara noastră de pe hartă – Transilvania ar fi fost ocupată de Ungaria, Moldova și Dobrogea de URSS, iar Muntenia de Germania.
În acele condiții, singura variantă pentru conservarea statală a fost pierderea unei părți din teritoriu.
Iar realitatea a arătat că Dictatul de la Viena nu a detensionat nici pe departe relațiile româno–maghiare, ci din contra, le-a înăsprit.
