full screen background image

Premierul Ciucă, vizită în județul Neamț

Premierul NICOLAE CIUCĂ efectuează astăzi o vizită în județul Neamț.

Dimineață, el a fost oaspetele fabricilor Petra Pavaje și Soceram din Cordun, apoi a avut o întâlnire cu elevii olimpici și profesorii coordonatori de la Colegiile Petru Rareș și Roman Vodă din municipiul Roman.

„Multă bucurie şi emoţie la întâlnirea cu tinerii performanţi şi cu profesorii coordonatori de la Colegiul Naţional Petru Rareş şi de la Colegiul Naţional Roman Vodă, din judeţul Neamţ. I-am felicitat pentru rezultatele obţinute la olimpiadele şcolare în domenii multiple – matematică, informatică, robotică, biologie, chimie, limbi străine. Prin muncă, perseverenţa şi profesionalism au reuşit să facă istorie. I-am premiat pentru meritele obţinute atât prin propriul efort, dar şi prin susţinerea părinţilor, cadrelor didactice şi a mediului social care au făcut posibile aceste rezultate de excepţie şi o educaţia frumoasă”, a afirmat Nicolae Ciucă.

La ora 11, premierul a discutat cu reprezentanții mediului de afaceri din zona Roman Metropolitan și vizitează societatea comercială Danlin XXL din comuna Horia.

NICOLAE CIUCĂ a susținut, la ora 13.15, declarații de presă, după care va ajunge la fabrica Comes din Săvinești.

 

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/1476624719537002

După-amiază, primul ministru va fi oaspetele fabricii Ikosar din Târgu Neamț și va avea o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, fermieri, crescători de animale, firme din domeniul silvic la o pensiune din Târgu Neamț.

comments

comments