full screen background image

TUIASI are primul campus iluminat LED din țară

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) are primul campus iluminat LED din țară, după ce în „Tudor Vladimirescu” a fost implementat un proiect prin care s-au schimbat toate corpurile vechi de iluminat cu unele noi, rețeaua fiind extinsă cu 20%. Noua rețea a presupus o investiție de aproape 200.000 de lei, iar anual se vor economisi circa 15.000 de kW/h

Înainte de modernizare, iluminatul stradal din Campusul „Tudor Vladimirescu” se realiza prin utilizarea unor corpuri achiziționate în urmă cu zece ani, care funcționau pe principiul descărcare în vapori de sodiu. Acestea aveau un grad de uzură crescut, în urma folosirii îndelungate, dar și un consum mai mare decât tehnologia modernă de tip LED

Pe lângă faptul că sunt mai eficiente energetic, noile corpuri sunt și mai puternice, oferind o lumină mai intensă. De altfel, s-a decis și extinderea rețelei de la 91 de stâlpi la 112. Iar sistemul de iluminat LED are și avantajul de a oferi o îmbunătățire cu peste 50% a indicelui de redare a culorilor față de sistemul cu descărcare în vapori de sodiu, implementat până acum în campus. 

Avem zone în campus care nu erau iluminate așa cum am fi preferat, iar inclusiv din discuțiile pe care le-am avut cu Poliția Română ni s-a transmis că o zonă iluminată reduce major riscul de infracționalitate. Totodată, vorbim și de o reducere semnificativă a consumului de energie electrică și de o extindere pentru a acoperi cât mai mult din suprafața campusului, în zonele cele mai circulate de studenți”, a declarat conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi, prorectorul responsabil de relația cu studenții.

Proiectul a fost realizat la sugestia Serviciului Infrastructură Campus, care funcționează în cadrul Direcției Servicii Studențești. Fondurile necesare au venit la finalul anului trecut de la Ministerul Educației, iar implementarea a durat câteva luni, până în decembrie 2022. 

Acestea nu sunt singurele investiții în iluminatul din campus pe care le plănuiește conducerea universității: se dorește, pe viitor, implementarea unor sisteme de tip LED în fiecare cameră din fiecare cămin. 

Ne dorim să reducem consumul de energie electrică și mai mult și vom extinde, atunci când vom identifica fondurile necesare, iluminatul la nivel de cămin. Noile corpuri instalate în campus vor rezista și mai mult: creșterea duratei ca ore de funcționare garantate de producător față de sistemul anterior. Iar creșterea numărului de corpuri de iluminat este legată și de investițiile pe care le aveam în plan și le-am realizat în 2022: parcarea de la căminele T6 – T7, care a fost modernizată și extinsă printr-un proiect finalizat în decembrie 2022, și parcul din fața căminelor T1 – T2, care a fost modernizat integral”, a declarat Bogdan Budeanu, directorul Campusului „Tudor Vladimirescu”.

Banii astfel economisiți se vor întoarce tot în campus sub forma unor noi investiții. Reamintim faptul că TUIASI a reușit, începând cu sesiunea din ianuarie, să modernizeze săli de lectură pentru toți studenții din campus, prin proiecte concepute de studenți și concursuri de soluții arhitecturale.

Vă recomandăm să citiți și:

Primăria Iași va prelua Spitalul CFR din municipiu

Caz impresionant pentru specialiștii neurochirurgi

comments

comments