full screen background image

Peste 40 de viitori jandarmi, în practică la Botoșani

Timp de șase săptămâni, pentru 44 de elevi jandarmi urmează o perioadă de acumulare a deprinderilor practice, dublate de cunoștințe teoretice aplicate în domeniul pazei și protecției instituționale la Jandarmeria Botoșani.
Din cei 96 de tineri botoșăneni care s-au înscris inițial pentru concursul de admitere la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aproape jumătate au intrat și, după o lună de pregătire, au depus vinerea trecută jurământul militar, în prezența prietenilor și a membrilor de familie.
Începând de astăzi, viitorii subofiţeri jandarmi vor executa primul lor stagiu de practică, în care vor căpăta experiența necesară de la tutorii profesionali desemnați, la obiectivele asigurate cu pază din competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
De la începutul anului, aceasta este cea de-a doua serie de elevi jandarmi care execută stagiul de practică la Botoșani, după ce prima serie a încheiat pe 24 februarie un stagiu în domeniul ordinii și siguranței publice și a participat la o gama diversificată de misiuni, alături de echipaje de jandarmerie experimentate.

Vă recomandăm să citiți și:

Sute de pensionari botoșăneni au primit anul trecut tichete sociale

comments

comments