full screen background image

Doza de educaţie – Țara lui Gri

Evenimentele recente de la Suceava, ce au stârnit o știre care a cutreierat munții și văile, străzile și ulițele, posturile TV și publicațiile online, mi-au stârnit și mie imaginația. Și-așa cum în copilăria imaginația mă purta prin Țara lui Habarnam, așa zilele acestea imaginația mea, stârnită rău de mulțimea de știri, m-a purtat într-o țară nouă… Țara lui Gri.

Dar să o luăm pe îndelete. Care e știrea… unde e țara?… Știrea e cea cu doctorul care ia cașcavalul, ciocolata și mierea de albine de la gura bolnavilor incurabil, și-n plus acceptă între 50 și 200 de lei mită pe consultație. Unde e Țara lui Gri?… Doar în imaginația mea și vă invit să călătorim împreună prin ea. Imaginar, bineînțeles.

În Țara lui Gri cam totul e… cum altfel decât gri. Griul e rege, iar supușii lui sunt tot gri. Asta dacă vor să fie fericiți. Dacă sunt alb sau negru… înseamnă că sunt nebuni. Păi nu am tot zis că linia de mijloc e cea funcțională? Că nu e sănătos să te situezi la extreme? Păi de aia linia gri, în Țara lui Gri, e de aur!

Și gri sunt toți pacienții care au învățat din moși strămoși gri, că la doctor nu te duci cu mâna goală. Adică, oricărui doctor, tânăr, bătrân, generalist, chirurg sau oncolog, alb, gri sau negru, trebuie să îi localizezi buzunarul și să-i strecori banii, cu un zâmbet discret și o privire strecurată în jos. Nu-i dai banii din proprie inițiativă sau nu-i dai deloc, ești ori alb, ori negru, adică la fel de disfuncțional.

Iar medicii, în Țara lui Gri trebuie să fie și ei tot gri, dacă vor să fie fericiți. Căci dacă vrei să fii alb și nu accepți atenția din partea pacientului, ai o problemă. Ori știi dinainte că nu-ți vei face treaba cum trebuie, ori nu-ți plac ochii pacientului, ori ești prea slab pregătit. Dacă vrei să fii negru și să pui un preț fix pe șpagă… e treaba ta, riscul tău. Dar de ce să riști, când în Țara lui Gri, cel mai bine este cum spuneam… să fii gri. Adică să nu ieși din rândul gri, ci să mărșăluiești printre ceilalți, chiar dacă nu te simți gri. Fără să ceri, să nu ripostezi când îți alunecă ceva alb, ușor ca o adiere, aparent nebănuit și neașteptat.. în buzunarul gri… bineînțeles.

Spuneți drept… în Țara lui Gri cam toți cei care nu acceptă șpagă sunt niște nefericiți… căci nu sunt gri. Sunt ciudați și dau dovadă de că nu sunt în rândul profesioniștilor gri. Căci până la urmă și a primi face parte tot din profesie, în țara lui Gri.

Credeți că până la urmă se plânge cineva în Țara lui Gri? Nici negrul, nici griul, nici albul nu se plâng. Păi n-au cum… că până la urmă nici albul nu știe cât e de alb, așa cum nici negrul nu știe cât e de negru, fără termen de comparație. Doar griul e fericit, privind când spre alb, când spre negru…

prof. Maria Adriana Nichitean

 

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza