full screen background image

Proiectul “Spirit, Sunet și Culoare”, la Rădăuţi

În perioada 15-24 ianuarie 2023 au avut loc, la Rădăuți, șapte evenimente culturale organizate în cadrul proiectului “Spirit, Sunet și Culoare”, un proiect cultural finanțat de către Ministerul Culturii, organizat de către Casa de Cultură a municipiului Rădăuți, Primăria Municipiului Rădăuți, în parteneriat cu: Asociația Klavier Art, Școala Gimnazială ,,Regina Elisabeta”, Colegiul Tehnic Rădăuți, Colegiul Național ,,Eudoxiu Hurmuzachi Rădăuți și SC Dans Aliment.

Scopul principal al proiectului a fost reprezentat de introducerea publicului tânăr (14-35 ani) în universul cultural românesc divers, în care muzica s-a asociat cu proza, poezia, pictura românească și filmul documentar. De asemenea, s-a dorit readucerea publicului în spațiul de spectacol și atragerea tuturor către cultura românească, parte a patrimoniului cultural universal.

Artiști de renume din România și Republica Moldova: Elena Turea (pian), Ion Negură (flaut), Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu (pian), Geanina Munteanu (mezzosoprană), Verona Maier (pian), Ioan Mateiciuc (poet), Orchestra Casei de Cultură din Rădăuți împreună cu artiștii plastici Dorin Procș, Ioana Irina Simota-Ducra și Vasile Constantin Siretean au încântat elevii și publicul rădăuțean, realizând un dialog sincretic al artelor, la care s-a adaugat și filmul documentar ,,România sălbatică”, în scenariul și regia lui Dan Dinu.

În cadrul proiectului s-au desfășurat trei evenimente în instituții de învățământ: Școala Gimnazială ,,Regina Elisabeta”, Colegiul Tehnic Rădăuți, Colegiul Național ,,Eudoxiu Hurmuzachi Rădăuți și patru evenimente în incinta Casei de Cultură din Rădăuți, din care unul în incinta cinematografului, prin intermediul lor fiind celebrată Ziua Culturii Naționale.

Evenimentele propuse în cadrul proiectului ,,Spirit, Sunet și Culoare” au contribuit la facilitarea accesului pentru cultură, promovarea valorilor culturale românești, formarea și atragerea publicului tânăr către cultura românească, cât și la lărgirea ofertei culturale a municipiului Rădăuți printr-un festival cultural complex și inedit, cu participarea unor profesioniști (muzicieni, poet, pictori, regizor) cu activitate recunoscută pe plan național și internațional.

Coordonator al proiectului “Spirit, Sunet și Culoare” a fost Ovidiu Foca, Director al Casei de Cultură Rădăuți, iar PR al proiectului – Viviana Huțuleac.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/01/13/ziua-culturii-nationale-celebrata-la-radauti/

comments

comments