Datinile și obiceiurile populare reprezintă o componentă importantă a resurselor turistice și etnografice de care dispune Bucovina, păstrându-se cu predilecție în zonele rurale. Datinile de iarnă încep de Sf. Nicolae, la începutul lunii decembrie și se termină în ianuarie, la Sf. Ioan, cuprinzând o gamă variată, extrem de bogată în manifestări artistice. Reporterii VIVA FM vă prezintă cele mai importante obiceiuri din județele Iași, Suceava și Botoșani.
Bucovina de poveste
Crăciunul este sărbatoarea care se păstrează în Bucovina fără mari abateri față de trecut, fiind cel mai frumos și așteptat moment din an. El este pregatit cu mult înainte, odata cu începutul Postului Crăciunului, când cetele de tineri hotărăsc colindele ce urmează a fi învățate și repetate.
Datina colindatului are un farmec aparte – mai întâi, pe timpul zilei, copiii mici merg pe la case cu Moș Ajun, urmati de copiii de vârstă mai mare, noaptea urmând tinerii. Odată cu lăsarea întunericului, casele sunt animate și însuflețite de colindele flăcăilor, care, până în jurul amiezii din ziua Crăciunului, străbat ulițele satelor de la un capăt la celălalt. Îmbrăcați în sumane sau cojoace, cu căciulile împodobite cu mirt, tinerii cântă, cu sau fără acompaniament, colinde religioase, colinde pentru gospodari și colinde pentru fete. Răsplata lor pentru colindat constă în bani, mâncare sau băutură, oferite de către gazde.
Suceava duce mai departe tradițiile colindătorilor
În județul Suceava, Crăciunul nu poate fi conceput fără Jocul caprei, ursului și căiuților, obiceiuri care vin din negura timpului, probabil din vremea dacilor. Costumați cu măști și în haine de blană, tinerii din Comănești joacă ursul pentru a simboliza trecerea anotimpurilor și renașterea naturii.
Tot în județul Suceava este la mare cinste Jocul caprei, simbol al bucuriei, înțelegerii și al unui an care se anunță roditor. În comuna Dolhești, capra este nu numai un animal prețuit, ci și întruchiparea bunăstării în comunitate.
Crăciunul este motiv de bucurie și de concerte pentru numeroșii soliști de muzică populară din Bucovina, unul dintre ei fiind MARIUS ZGÎIANU.
Urșii din Corni, unici în țară | Botoșani
Botoşaniul are o bogată zestre de Datini şi Obiceiuri de iarnă, pe care tinerii o păstrează și o promovează atunci când au ocazia.
Din varietatea de costume, jocuri, măști și interpretare, urșii din comuna Corni sunt, fără doar și poate, cei mai spectaculoși!
O lume unică se arată, în noaptea dintre ani, pe uliţele satelor. Sute căiuţi, capre şi mascaţi pornesc în alai pentru a vești noul an. Lângă aceştia, dansează şi se rostogolesc, după ritualul moştenit din moşi strămoşi, vălătuguri de stuf. Sunt urșii de la Corni, vestiți datorită costumului maiestuos confecționat într-un mod…unic în România şi chiar în Europa.
Iubitorii de datini și obiceiuri din Comuna Corni, județul Botoșani muncesc toată vara pentru a duce tradiția mai departe. Cei care obișnuiesc să joace ursul de Anul Nou merg la cules de stuf, pe care îl pregătesc pentru a-și confecționa sau retușa, după caz, costumele masive și măştile făcute din mărgele şi hurmuz multicolor, care le-au adus celebritatea și cu care ies la urat în Noaptea dintre ani.
Unici în țară, și poate chiar în întreaga lume, urșii din stuf de la Corni sunt așteptați și apreciați de toți cei care iubesc tradițiile de Anul Nou.
Urșii nu merg la urat fără căiuţii unici de la Sarafineşti, care, îmbrăcați imaculat, animă viața satului cu dansuri ameţitoare.
La cumpăna dintre ani, băieții din Ansamblul Mugurașul îmbracă blana vegetală și pornesc Jocul Ursului, cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măști întâlnite în satele românești.
Jocul ursului simbolizează moartea și reînvierea naturii.
Foto: Ozolin Dușa
Duhul sărbătorii sau spiritul Crăciunului
La Iași ne-am întâlnit cu Angela Paveliuc-Olariu (84 de ani), care a adunat, vreme de şase decenii, informaţii inedite despre una dintre cele mai de preţ bogăţii ale României: tradiţia. Etnografa explică semnificaţia profundă pe care o avea „duhul sărbătorii“, astăzi cunoscut, mai comercial, ca „spiritul Crăciunului“.
„În primul rând, în satul tradiţional românesc se simţea existenţa unui duh al sărbătorii. Persoanele mai tinere îl numesc astăzi «spiritul Crăciunului». Începând de la sărbătoarea de Sfântul Nicolae, în satul românesc exista o anume vibraţie, un semn lăuntric pentru fiecare dintre membrii comunităţii, indiferent de vârstă. Eu, ca etnograf, mergeam şi făceam tot felul de cercetări în diferite zone ale României. De fiecare dată, găseam persoane mai în vârstă care îmi spuneau: «Ştii dumneata că în perioada aceasta a Crăciunului cerurile sunt deschise?». Am aflat de la bătrâni că acest aspect era perceput ca ceva ce face ca toate urările pe care colindătorii le spun la ferestrele caselor să fie auzite de către Dumnezeu şi, totodată, ele să se îndeplinească mai repede”, ne explică etnografa Angela Paveliuc-Olariu.
Potrivit acesteia, pentru locuitorii satului tradiţional de altădată înseamnă o grijă nemaipomenită faţă de suflet. E vorba şi de postul Crăciunului, care era perceput nu numai ca un post al mâncării, ci şi al faptelor.
Aflăm și că gospodarii aveau o preocupare deosebită pentru a afla, din timp, cum va fi vremea în anul care va urma. Motiv pentru care existau tot felul de obiceiuri, multe dintre ele în strânsă legătură cu domeniul agricol. Așa s-a născut „Calendarul de ceapă”.
Bradul de Crăciun, obicei importat
În final, aceasta subliniază că împodobirea bradului este un obicei foarte nou. Acest obicei a fost „importat“ din Germania în curţile boierilor români, iar de acolo a pătruns şi în casele din satul tradiţional. A fost uşor de preluat, fiind un obicei plăcut sufletului. Acum e găsit în fiecare casă, indiferent de statutul social al locuitorilor.
„Dacă ne referim la brad, putem să vedem în el acel pom al vieţii. Acum este adus în casă, dar înainte era nelipsit din ritualuri ce ţineau de naştere, de căsătorie şi de moarte. Deci, iată, transferul acestui arbore veşnic verde în casa omului sub forma unui pom de Crăciun. La început, darurile erau extrem de modeste, confecţionate manual. Mere învelite în hârtie creponată sau nuci învelite cu ceva strălucitor. Ăsta era bradul de altădată, acum arată altfel”, conchide etnografa Angela Paveliuc-Olariu.
Vă recomandăm să citiți și:
„Mugurașii” din Vlădeni au dus tradițiile locale în Grecia
