full screen background image

Noir lansează campania „Adoptă o dorință”

În pragul Sfintelor Sărbători de Crăciun, Noir Coffee Roasters lansează campania „Adoptă o dorință/scrisoare. Oferă un bob de speranță”. Aflată la prima ediție, campania se desfășoară în perioada 14 – 22 decembrie 2022 și pune focus pe 21 de copii din medii de sărăcie extremă. Unii dintre ei sunt în prezent sunt elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Neculce” din Iași. Nu sunt sub cupola unei Asociații sau ONG, iar dorințele lor sunt puse la capitolul „normalitate” de mulți dintre noi. 

Practic, Noir Coffee Roasters a adunat câte o scrisoare de la fiecare copil în parte. Cei mici și-au scris dorințele (Ex. „Geacă de iarnă”, „Ghetuțe cu care să merg la școală”),  care dacă ar fi îndeplinite i-ar scoate din iarna grea care tocmai a început. Cele 21 de scrisori se vor afla la VAN-urile NOIR din Iași (Copou, UMF, Piața Unirii, Palas), iar cei care doresc să intre în campanie trebuie să adopte o dorință/scrisoare pe care să o îndeplinească până pe 22 decembrie 2022. În același timp, cei care vor îndeplini dorințe vor primi și ei un cadou din partea Noir Coffee Roasters: până la Crăciun se vor putea bucura de cafea de specialitate gratuită, preparată la oricare dintre locațiile NOIR din oraș. 

„În jurul cafelei de specialitate s-a format o adevărată comunitate, astfel că ne-am dat seama că #împreună putem aduce binele. Acest bine are puterea să facă schimbări însemnate în viața unui copil care trăiește în medii sau familii defavorizate. Cu o donație aducem normalitatea mai aproape de copiii din medii de sărăcie extremă și le dăm șansa unor sărbători cu speranță și încredere. Pentru unii dintre noi o pereche de ghetuțe, de exemplu, nu înseamnă mult, dar pentru acești copii înseamnă o șansă la o viață normală. Vă așteptăm în locațiile noastre și sperăm să vă alăturați acestei campanii! Bob cu bob aducem binele”, subliniază reprezentanții Noir Coffee Roasters. 

Despre NOIR, pe scurt

Noir Coffee Roasters este despre misterul și eleganța cafelei de specialitate, care parcă a prins viață în 2016 la Iași, atunci când a luat naștere proiectul nostru.

 În urmă cu un deceniu, cafeaua de specialitate reprezenta un segment infim din piața totală – sub 2,5%. Astăzi, nișa se află în plină expansiune. Odată ce au prins gustul adevărat, nealterat al unei cafele bune, românii rareori se mai întorc la sortimentele „de raft”.  Noi ne-am îndrăgostit de cafea de specialitate și ne-am propus să o aducem cât mai aproape de lumea noastră (prieteni, colegi, parteneri, concetățeni). 

La baza Noir Coffee Roasters se află, astfel, o pasiune cu sens unic: cafeaua de specialitate. Bob cu bob. Prăjită, împachetată și preparată în Capitala Moldovei, în prăjitoria și VAN-urile NOIR, care au adus la Iași un aer franţuzesc, elegant. 

Vă recomandăm să citiți și:

Clădirile importante din Iaşi nu vor mai fi iluminate după miezul nopţii

Primii pași pentru Centura Podu Iloaiei, Iași

comments

comments