full screen background image

Ziua României marcată la Botoșani în Piața 1 Decembrie

​​Instituția Prefectului – Județul Botoșani îi invită pe botoșăneni la activitățile dedicate sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României, în municipiul Botoșani.

În Piața 1 Decembrie din municipiul Botoșani activitățile vor începe la ora 10.00 cu salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă, de către prefectul județului Botoșani și comandantul garnizoanei, a Detașamentului de Onoare.

În continuare, după intonarea Imnului Național al României de către Grupul Vocal Răzeșii, coordonat de preotul garnizoanei Botoșani și oficierea serviciului religios, vor fi rostite alocuțiuni referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României și vor fi depuse coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.

Ceremonialul militar se va încheia, în jurul orelor 11.00, cu defilarea Detașamentului de Onoare, compus din plutoane aparținând Unității Militare 01251 Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani și Penitenciarului Botoșani.

Totodată, manifestări dedicate Zilei Naționale a României vor fi organizate și în orașul Ștefănești, la Monumentul Eroilor, unde activitățile vor debuta la ora 13.00 și se vor încheia o oră mai târziu cu defilarea Detașamentului de Onoare.

Pe timpul manifestărilor publice, polițiștii rutieri vor dispune restricționarea și coordonarea traficului rutier și pietonal în zonele de desfășurare.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani va dispune măsurile legale pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și prevenirea unor fapte antisociale de natură penală și contravențională, iar pompierii vor asigura intervenția în cazul producerii unor situații de urgență.

Având în vedere restricționarea circulației pe durata activităților, recomandăm conducătorilor auto să evite zonele de desfășurare, alegând alte trasee de deplasare.

De asemenea, recomandăm participanților la aceste manifestări publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite, care ar putea tulbura buna desfășurare a ceremonialelor militare.

Vă recomandăm să citiți și:

ISU Botoșani: „De Ziua Națională, salvatorii dau viață României”

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza