full screen background image

Ziua Bucovinei, celebrată la Suceava

În cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Bucovinei la Suceava, președintele Consiliului Județean, GHEORGHE FLUTUR, a susținut necesitatea unei “solidarități totale” cu comunitatea română din Cernăuți.

El speră că, anul viitor, vor mai fi redeschise 3 Puncte de Trecere a Frontierei cu Ucraina pe teritoriul județului Suceava, după ce, recent, a devenit operațional un astfel de Punct la Vicovu de Sus.

FLUTUR a mai precizat că “orice ajutor este binevenit pentru frații din Bucovina de Nord, în aceste vremuri tragice”.

 

Primarul municipiului Suceava ION LUNGU a evocat – în cadrul festivităților organizate de Ziua Bucovinei – evenimentele istorice din urmă cu 104 ani, subliniind patriotismul înaintașilor, din rândul cărora s-au remarcat IANCU FLONDOR și generalul IACOB ZADIK.

El a accentuat faptul că unirea Bucovinei cu România a făcut posibilă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

ION LUNGU a cerut contemporanilor “să ducă mai departe spiritul patriotic național”.

 

 

ION LUNGU a mai adăugat că, anul viitor, pe Aleea Unioniștilor din centrul Sucevei va fi montat și bustul lui MIHAIL KOGĂLNICEANU, care va sta alături de cele existente – ale lui IANCU FLONDOR, ALEXANDRU IOAN CUZA și IACOB ZADIK.

comments

comments