full screen background image

Două achiziții importante pentru municipiul Botoșani

După ani de tratative și negocieri, municipalitatea a reușit, în sfârșit, să achiziționeze una dintre clădirile emblematice ale orașului, Casa Ankele.
Primarul Cosmin Andrei a semnat contractul de vânzare – cumpărare a acestei case de patrimoniu, cea mai mare clădire din Centrul Istoric, cu suma de 400.000 de euro, pe care Primăria o va achita în 3 tranșe anuale.
În perioada următoare se va derula un amplu proces de restaurare și ulterior clădirea va fi folosită ca sediu pentru administrația locală.
Odată restaurată această bijuterie arhitectonică, și Centrul Istoric va căpăta un mare plus la capitolul „estetică”.

“În ce privește spațiul din Zona Industrială, această achiziție întărește importanța unuia din programele mele, „Locuri de joacă pentru toți copiii”, prin care am promis că voi înființa spații de joacă pentru cei mici în cartierele din municipiul Botoșani.” declară primarul Cosmin Andrei.
Astfel, terenul în suprafață de 1.135 mp, situat în Zona Industrială – Calea Națională nr.7E, va deveni loc de joacă. Prețul tranzacției a fost negociat la suma de 58.916 euro, cu achitarea prețului integral anul acesta.

Vă recomandăm să citiți și:

MISTERELE BOLII PARKINSON- eveniment național de sprijin și conștientizare

 

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza