full screen background image

Metamorfoza, tema ediției Classix din 2023

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

Classix In Art a oferit 5 burse a câte 1000 euro pentru tineri artiști, liberi profesioniști, artiști independenți și studenți din toată țara, în cinci domenii diferite, iar câștigătorii acestora sunt: Alina Tofan (coregrafie / performance), Adrian Manolescu (new media), Adrian Cîrdei – Harcea Parcea (arte plastice), Martyna Benedyka (muzică) și Ioana Teodora Savu (artă dramatică).  

Alina Tofan este actriță/performer, artistă multidisciplinară ce migrează constant între mai multe teritorii artistice, experimentând formate hibride, precum și co-fondatoare PLASTIC Art Performance Collective, unde de câțiva ani, a introdus eco-performance-ul ca practică și viziune pe scena culturală românească. În prezent este la doctorat – UNArte unde încearcă să dezvolte propria metodologie privind eco-performance-ul.

Adrian Manolescu – Adistu este artist digital ce explorează animație, video-mapping, VFX, instalații multimedia, holograme, VR și artă digitală printată, cu prezențe în cadrul Berlin Festival of Lights, Anim’est, Boom Portugalia, Burning Man SUA, Crest Theater Los Angeles, OFFOff Cinema Ghent, Utopia Cinema Toulouse etc., regizor de videoclipuri și filme suprarealiste, profesor de artă digitală și directorul festivalului itinerant Tripoteca.

Adrian Cîrdei – Harcea Pacea este un street artist ieșean activ de 10 ani, arhitect, ilustrator și activist, ce a realizat lucrări variate, de la intervenții subtile în țesutul urban, la murale de mari dimensiuni sau instalații, prin care încearcă să conteste modalitatea în care omul de rând se raportează la ce îl înconjoară și să îl sensibilizeze cu privire la chestiuni neglijate sau probleme sociale.

Martyna Benedyka este o soprană și artistă vizuală poloneză care lucrează în mai multe medii diferite, inclusiv pictură, fotografie, instalații, video și artă sonoră, ce a absolvit cu o diplomă de primă clasă BA (Hons) în pictură artistică în 2014 de la Gray’s School of Art, Scoția, Marea Britanie și, în prezent, studiază vocea la Universitatea Națională de Arte George Enescu.

Teodora Savu este un dramaturg şi regizor de teatru la început de drum, ce a absolvit cursurile de licenţă şi de masterat din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, specializarea Arta Regizorului de Teatru iar, după absolvirea ciclului de masterat, a înclinat şi spre zona de dramaturgie.

Evenimentul a debutat cu un microrecital susținut de Orchestra de Cameră „Sonos Alumni” a Universității Naționale de Arte „George Enescu”, coordonată de Lector Univ. Dr. Tudor Bolnavu și Asist. Univ. Dr. Bogdan Onofrei, care au interpretat Divertismentul în Fa Major K 138 de W. A. Mozart. Evenimentul a fost prezentat de Vlad Alui Gheorghe. 

Demersul apelului de proiecte Classix In Art (lansat pe 1 martie) a venit ca o formă de suport și încurajare a practicii artistice, amintindu-ne faptul că arta și creativitatea pot exprima ceea ce uneori cuvintele nu reușesc. Tematica proiectelor din acest an a fost „pace”, iar la finalul celor trei luni de rezidență creativă, artiștii selectați au prezentat câte un proiect relevant pentru sfera lor de interes și a practicii lor artistice. Au fost vizate proiectele care au un impact în comunitate și care pot contribui la revitalizarea vieții culturale. 

În cadrul evenimentului, pe lângă prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor Classix in Art, organizatorii au anunțat și direcția artistică a celei de-a patra ediții a Classix Festival, care este “Metamorfoza”. Un număr limitat de abonamente pentru Classix 2023, ce va avea loc în perioada 26 februarie – 4 martie 2022, au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate la prețul de 450 lei + taxe online, pe platforma iabilet.ro și pe www.classixfestival.ro 

Vă recomandăm să citiți și:

Clădirile importante din Iaşi nu vor mai fi iluminate după miezul nopţii

Primii pași pentru Centura Podu Iloaiei, Iași

comments

comments