full screen background image

Încă 35 de milioane de euro atrase în județul Botoșani

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat încă 427 de noi proiecte depuse spre finanțare pe componenta Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență ( PNRR). Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la 1,28 miliarde de lei.
Din cele 427 de proiecte, 82, adică aproximativ 20% din total, sunt proiecte depuse de autoritățile locale din județul Botoșani:  Consiliul Județean Botoșani, municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni și Ștefănești, precum și 50 de comune din județ.

Valoarea atrasă din PNRR în județ prin aceste proiecte este de 168 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 35 de milioane de euro.

 „ Performanța în  administrație se măsoară prin investițiile făcute în dezvoltarea comunităților locale. Primarii sunt cei care zi de zi iau contact cu problemele oamenilor și care cunosc cel mai bine  necesitățile  comunităților pe care le conduc. Un județ prosper nu poate exista fără o  dezvoltare locală durabilă și fără a atrage fonduri europene.  Primăriile noastre, alături de Consiliul Județean au fost printre primele autorități publice locale din țară care au depus proiecte și iată că acum proiectele sunt aprobate și urmează a fi implementate. Vreau să  mulțumesc tuturor celor care au înțeles să facem  echipă și că doar muncind împreună în aceeași direcție vom putea dezvolta județul Botoșani”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.
Printre cele 82 de proiecte avizate este și cel al Consiliului Județean privind „Actualizarea Planului de Amenajarea Teritoriului Județean Botoșani și transpunerea în format  GIS.
 „Consiliul Județean Botoșani se numără printre cele cinci CJ-uri din țară care au reușit să depună în timp util și să acceseze fondurile disponibile pentru realizarea Planului de Amenajarea Teritoriului. La momentul depunerii proiectului a fost o mobilizare exemplară a echipei Consiliului Județean, care a  reușit să încarce documentația tehnică în doar două minute și 41 de secunde, fondurile disponibile pe această axă de finanțare epuizându-se în doar șapte minute.
 Valoarea proiectului, inclusiv TVA, este de aproximativ 285 de mii de euro. Consiliul Județean Botoșani va fructifica toate oportunitățile pe care le va avea de a depune proiecte cu finanțări europene”, a conchis Doina Federovici,  președintele Consiliului Județean Botoșani.
 Planul de Amenajare a Teritoriului Județean va include o bază de date geospațială realizată în format GIS, pe straturi tematice, în sistem de proiecție stereografică.

comments

comments