full screen background image

Doza de educaţie: Lipsă de elasticitate

Deja sunt consilii locale prin România care au cerut bani suplimentari, din Fondul de rezervă, pentru Educație. Nu prea știu cum se calculează sumele alocate primăriilor pentru viitorul nației. Căci despre asta e când vorbești de investiții în Educație. Nu știu dacă fondurile sunt la cerere în urma unui necesar anticipat, dacă sunt distribuite proporțional cu numărul de școli și elevi sau dacă e importantă culoarea politică… Pot doar să-mi imaginez…

În orice caz, mi se pare o mare lipsă de organizare și profesionalism, dacă nici pentru nevoile minime ale Educației banii sunt insuficienți. Și asta în ciuda faptului că se spune de multă vreme că nu se alocă mai mulți bani învățământului pentru că nu se absorb niciodată toate fondurile.

Nu prea înțeleg cum vine treaba asta, din moment ce niciodată banii nu vin cu punctualitate nici pentru bursele elevilor, nici pentru decontarea transportului acestora, nici pentru reabilitatea clădirilor în care învață. Mai nou, se adaugă o grijă în plus legată de curentul electric, pentru care gurile rele spun că se caută bani, căci nu prea sunt. Dacă se caută deja, nu-i rău. E speranță că atunci când nu vor mai fi temperaturi peste zero grade, nimeni nu se va milogi la Fondul de urgență.

Dar, oare, chiar așa o fi? Prim-ministrul al țării a dat asigurări că școlile nu se vor închide pe motiv de lipsă a încălzirii. Că se va da peste cap, va face și tumbe dacă va fi necesar și tot va găsi banii de care vor avea nevoie școlile pentru încălzire. Doamne-ajută să fie așa, pentru că ne-am convins cu toții că mai sunt prea multe lucruri de îndreptat în învățământul online, ca cineva să și-l dorească.

Pe de altă parte, privind pe geam și trăgând cu ochiul la prognoza meteo pe viitoarea perioadă, cred că de fapt domnul Ciucă știe că dacă vremurile nu țin cu dumnealui, măcar vremea o face. Și asta pentru că toamna se anunță să fie lungă și blândă, iar iarna chiar dacă nu e ca vara, va fi săracă în temperaturi siberice.

Drept care trage speranța că nu va fi nevoit să facă prea multe tumbe pentru bani. Pentru că tumbele necesită elasticitate… pe care dumnealui nu prea cred să o aibă, așa cum nu o au nici Fondurile astea de rezervă care nu se pot întinde la infinit… și cum bine știm cu toții devin și mai puțin elastice când vine vorba de a investi în educație…

prof. Maria Adriana Nichitean

 

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/11/03/dde-mersul-pe-jos-si-angajatii-primariei/

comments

comments