full screen background image

150 de ani de la înființarea Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi”

Marți 1 noiembrie, la Rădăuți, au continuat manifestările aniversării a 150 de ani de la înființarea Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi”.

După activitățile de sâmbătă și luni, marți, la Casa de Cultură din Rădăuți sărbătoarea celui mai prestigios liceu din Rădăuți, și unul din cele mai renumite din țară (cum aveau să spună majoritatea invitaților de marcă prezenți) a atins punctul culminant prin numărul mare de invitați și, mai ales, calitatea acestora.

Astfel, pe scena Casei de Cultură din Rădăuți, au luat cuvântul aproximativ 40 de personalități locale și județene, care au dorit să felicite liceul rădăuțean pentru toată activitatea desfășurată de-a lungul vremii.

După introducerea făcută de către directorul Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi”, profesor doctor Adrian Puiu, și a unui filmuleț de prezentare a personalității lui Eudoxiu Hurmuzachi și a istoricului liceului au luat cuvântul și ceilalți invitați.

Rând pe rând, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, subprefectul județului, Florin Sinescu (ambii fiind absolvenți ai Colegiului), Bogdan Loghin – primarul municipiului Rădăuți, Neculai Barbă – reprezentantul Consiliului Județean Suceava, Luca Ciubotaru, care a citit mesajul președintelui României, Klaus Johannis, prof. univ. dr. Mihai Dimian – prorector al Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, reprezentanți ai Inspectoratului Județean Suceava, ai liceelor din Suceava,  ai Colegiului Național “Nicu Gane” din Fălticeni, reprezentanți ai senatorilor și deputaților din județul Suceava, ai unităților de învățământ din Rădăuți, ai instituțiilor culturale din județ. dar și foștii directori ai liceului rădăuțean au ținut să felicite întreaga activitate a Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi” și să ureze “La mulți ani!” și multe performanțe în continuare.

Toți cei care au luat cuvântul au primit câte o plachetă omagială, medalia aniversară, monografia colegiului și revista centenară “Muguri”, majoritatea dintre ei oferind, de asemenea diplome și plachete de excelență din partea instituțiilor pe care le reprezentau.

Actuali și foști elevi ai liceului au susținut momente artistice, momente ce s-au intercalat printre luările de cuvânt.

Nu au fost uitați nici foștii șefi de promoție ai liceului care au fost invitați pe scenă pentru a fi premiați.

În final toate cadrele didactice și toți cei care își desfășoară activitatea în cadrul Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi” au urcat pe scenă în aplauzele tuturor celor prezenți în sală.

Manifestările desfășurate la Casa de Cultură din Rădăuți s-au încheiat cu un concert de gală al Filarmonicii din Botoșani!

Foto: Doru Clipa

 

La manifestarea omagială “Repere de performanță academică și culturală” a luat parte şi o delegație a Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Prof. Grigore Bocanci, inspector școlar general, a transmis, cu acest prilej, mesajul doamnei dr. Ligia Deca, ministrul Educației:

Distinși profesori,

Dragi părinți și elevi,

Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumim pentru invitația de a vă fi alături cu prilejul acestei sărbători care marchează un moment istoric – 150 de ani de tradiție și excelență în educație a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, o evocare a contribuției valoroase pe care această unitate de învățământ continuă să o aducă în comunitate.

Ministerul Educației va încuraja întotdeauna acțiunile meritorii ale celor aflați în slujba sistemului de învățământ, care aduc cinste meseriei de profesor. Așadar, am deosebita onoare de a vă adresa sincere felicitări pentru performanțele cadrelor didactice și elevilor dumneavoastră, care contribuie la creșterea calității învățământului din Bucovina.

Domnule director,

Aș vrea să vă transmit pe această cale felicitările mele pentru modul în care transmiteți mai departe tradițiile acestei școli și pentru grija de a menține la standarde ridicate prestigiul Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Vă asigur de întreaga mea considerație și de tot sprijinul Ministerului Educației în activitatea dumneavoastră.

Profit de această ocazie pentru a exprima încă o dată preţuirea şi respectul meu pentru efortul creator al atâtor generații de profesori dedicați și absolvenți de excepție, care aduc cinste colegiului. Fie ca în anii ce urmează să continuați să vă formați elevii cu tot atâta dăruire, inspirație și putere de muncă, iar proiectele dumneavoastră educaționale să inspire întreaga comunitate!

 

La mulți ani!

Ligia Deca, Ministru

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/10/31/colegiul-eudoxiu-hurmuzachi-radauti-felicitat-de-iohannis-pentru-150-de-ani-de-existenta/

comments

comments