full screen background image

PRI: Vasul “Achille Lauro” este deturnat (1985)

Pe repede înapoi (PRI) – Conflictele din lumea arabă declanșau un incident tragic într-o zi de 7 octombrie.

În anul 1985, vasul italian “Achille Lauro“, care naviga în Marea Mediterană, era deturnat de membrii Organizației Frontul pentru Eliberarea Palestinei.

Pentru ca impactul mediatic să fie maxim, atacatorii s-au orientat asupra unui vas de croazieră, care transporta 450 de persoane și care nu dispunea de sisteme de securitate eficiente.

Liderul grupului terorist, ABU ABBAS, era căutat de serviciile secrete din întreaga lume, după ce organizase mai multe atentate soldate cu pierderi de vieți omenești și distrugeri materiale.

Pentru eliberarea navei de croazieră, teroriștii cereau eliberarea a 50 de deținuți palestinieni din Israel.

Întrucât nu li s-a satisfăcut revendicarea, teroriștii au ucis cu sânge rece un evreu american care suferea de paralizie, aruncându-l peste bord cu tot cu scaunul rulant în care stătea.

Scena respectivă a șocat o lume întreagă și chiar a fost oprită la difuzare de mai multe rețele de televiziune.

Totuși, în urma unor tratative purtate cu autoritățile, teroriștii s-au predat fără a mai face alte victime, după care au fost preluați de un commando american.
Interesant este că – spre deosebire de subalternii săi, care au fost acuzați de omucidere și reținere de ostatici – liderul ABU ABBAS a fost considerat doar martor, fiind lăsat în libertate.

După 2 ani, în 1987, el avea să fie condamnat în lipsă la închisoare pe viață, alături de alți 3 lideri ai Frontului pentru Eliberarea Palestinei.

În încercarea de a-și ușura situația, ABU ABBAS și-a schimbat orientările militare, declarând că deturnarea pachebotului “Achille Lauro” a reprezentat o eroare ce aparține trecutului, cerându-și, totodată, scuze urmașilor victimelor sale.

Dar chiar și așa, vânarea lui a continuat până în 2003, când a fost capturat în Irak de forțele speciale americane.

Avea să mai trăiască încă un an în închisoare, decedând din cauze naturale, după cum au anunțat cei care îl dețineau.

Bogdan Diaconiţa

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/10/06/pri-presedintele-egiptului-este-asasinat-1981/

comments

comments