full screen background image

Doza de educaţie – Trezită la realitate

De-a lungul celor mai mult de 25 de ani de când sunt profesor, au fost multe schimbări în sistemul de învățământ. Unele m-au dezamăgit profund, altele mi-au dat speranță. Însă în ciuda balansului acesta destul de nesănătos al sistemului, am reușit să rămân în echilibru datorită oamenilor din preajma mea, din școală. Datorită profesorilor pe care i-am întâlnit întâi în calitate de elev, apoi în calitate de colegă și-n cele din urmă în calitate de părinte de elev.

Am avut șansa să întâlnesc profesori dedicați, care au făcut rai din ce aveau, care au încercat să nu scadă calitatea predării, calitatea relației cu cei din școală, oricât de multe schimbări ar fi la nivel de sistem. Și pentru că oamenii pe care i-am întâlnit au avut aceste calități, mi-a fost greu în câteva rânduri, să dau dreptate celor care povesteau despre profesori care uitau de respectul pentru elevi, pentru părinți, pentru colegi. Și de fiecare dată am căutat să caut motivul, circumstanțele, mergând pe linia de aur a echilibrului.

Dar cum tot ce este frumos are și un final, am dat în cele din urmă piept cu profesorul care a uitat că profesia lui este despre a-i învăța, nu doar pe elevi uneori, dincolo de cunoștințele de la materia predată și despre relații, despre felul în care poți face față frustrării, despre empatie și echilibru. Cele ce nu țin de cunoștințe, enumerate anterior, sunt predate de profesor fără să își propună, din felul în care se adresează, din felul în care privește, din felul în care ascultă și răspunde întrebărilor, din felul în care ajută sau nu.

În prima oră la clasă, după o vacanță ciuntită de falsul entuziasm al învățării, discursul acestui profesor a fost despre cât de cumplit de greu va fi, având în vedere că s-a revenit la vechea programă, stufoasă. Despre cât de multe evaluări vor avea elevii, din pricina organizării pe module. Dublul celor avute anterior. Despre faptul că toleranța va fi zero pentru orice absență în catalog. Despre cât de importantă este materia pe care o predă, chiar dacă nu este una de examen. Toate pe un ton răspicat prevestitor al Apocalipsei.

Nu tu o întrebare despre cum se simt elevii, cum le-a fost în vacanță, cum cred că vor reuși să facă față unui an greu de școală. La prima oră… Nu știu dacă s-a dorit a fi un discurs motivațional sau unul intimidant, dar efectul a fost… teamă. De la prima oră. Teamă de profesor. Teamă de ce urmează în noul an, teamă să nu greșească. O teamă care blochează mai mult decât mobilizează, o teamă care se transformă de cele mai multe ori în cazul elevilor în revoltă și dorința de a face lucrurile exact pe dos, în ciuda urmărilor.

Recunosc că trezirea la realitatea crudă a existenței acestor profesori în școală a fost cam bruscă pentru mine. Degeaba am încercat să caut și de data aceasta motivul, circumstanțele, echilibrul, pentru a găsi scuze unei astfel de abordări… Nu l-am găsit.

Încerc însă să caut partea bună a situației: dacă eu m-am trezit prea târziu la realitate, poate cei din bănci, care au dat piept cu ea timpuriu, vor fi mai pregătiți decât mine pentru întâlnirile viitoare cu adulți care uită care le este menirea, scoțându-și la iveală frustrarea.

Și ca să le fie bine tuturor, adeptă a necesității regulilor fiind și eu, voi urmări cu mai multă atenție aplicarea lor, nu doar de către elevi.

prof. Maria Adriana Nichitean

 

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/09/19/doza-de-educatie-curat-murdar/

comments

comments