full screen background image

Sâmbătă și duminică: Cornișa IRF Rafting Cup 2022

Sâmbătă și duminică, 17-18 septembrie, la Botoșani se desfășoară a doua ediție a competiției Cornișa IRF Rafting Cup 2022, etapă a circuitului european de rafting.

Competiția este organizată de Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement sub patronajul Asociației Internaționale de Rafting și Mareș Outdoor Events și reunește sportivi din Anglia, Letonia, Cehia și România, mai exact din Arad, Cluj, București,Brașov, Satu Mare, Buzău, Fălticeni, Botoșani.
Ediția din acest an are o semnificație aparte, deoarece va aduce “lumea europeană” a raftingului și caiacului de top, împreună.

Sâmbătă, începând cu ora 10.3 și duminică, de la ora 9.30, aceștia se vor întrece în mai multe discipline: Sprint, Slalom, Downriver și Kayak pe singurul traseu artificial de river rafting din România, dar şi din estul Europei, amenajat cu fonduri europene în Parcul Regional de Agrement Sportiv Cornișa, mai mare parc de agrement turistic și sportiv din regiunea Moldovei.

Traseu unic în România

Râul artificial de rafting din Botoșani este singurul din România dar şi din estul Europei. Are o lungime de 280 de metri şi diferite grade de dificultate imitând cu fidelitate senzaţiile oferite de râurile învolburate de munte și sfârşește într-un lac artificial.

Cel mai apropiat râu artificial de rafting din Europa, spun specialiştii, este în Slovacia, iar cel mai mare – în Londra.
Juriul este format din: Mihai Mareș- Jury Judge și Safety Director, membru al Federației Internaționale de Rafting ; Emilian Dumitrescu și Marius Iliescu – arbitri internaționali, Lidia Simionescu și Sînziana Ioan Președintele Asociației Române de Rafting.

River-rafting-ul va ajunge să pună Botoşaniul şi România pe harta Europei iar organizatorii își doresc ca în Cornișa să aibă loc numeroase competiţii naţionale şi europene, iar Parcul Regional să devină un important centru dedicat acestui sport .

Programul competiției și disciplinele de concurs:

Sâmbătă, 17 septembrie
– 10:30 – Rafting Sprint
– 13:00 – Rafting Slalom Heat 1
– 14:00 – Kayak Slalom Heat 1
– 15:00 – Rafting Slalom Heat 2
– 16:00 – Kayak Slalom Heat 2
– 17:00 – Kayak Boater X
– 18:00 – Festivitate de premiere – Kayak

Duminică, 18 septembrie
• 9:30 – Rafting Downriver
• 12:00 – Festivitate de premiere – Rafting

Vă recomandăm să citiți și:

Botoșănenii racordați la Modern Calor vor plăti mai mult pentru încălzire!

comments

comments