full screen background image
Două

Două drumuri județene afectate de alunecări de teren sunt perfect viabile

Două sectoare de drum județean puternic afectate în trecut de alunecări de teren au fost consolidate și asfaltate!

DJ 293 Dumeni – Havârna și DJ 296 Roma – Nicșeni sunt acum viabile pentru o circulație în cele mai bune condiții, asta după implementarea, în primă fază, a două proiecte de stabilizare a versanților de către Compania Națională de investiții, precum și după realizarea de către Consiliul Județean Botoșani a lucrărilor de reabilitare a căii de rulare a celor două sectoare de drum. Pentru fiecare dintre cele două obiective, lucrările de reabilitare au presupus refacerea fundației drumului, turnarea a trei straturi de asfalt, dar și lucrări pentru refacerea șanțurilor și rigolelor în vederea asigurării scurgerii apelor.

Recepția lucrărilor la cele două tronsoane de drum județean a fost făcută ieri, procedura certificând faptul că acestea au fost executate în concordanță cu standardele de calitate impuse prin caietele de sarcini și că de acum fenomenul alunecărilor de teren, ce afecta aceste două versante, a fost stopat definitiv. Prin urmare, aceste două sectoare de drum județean nu vor mai impune probleme participanților la trafic.

Proiecte noi pentru alte sectoare cu probleme

Consiliul Județean Botoșani a depus la CNI, fiind la această dată în diverse stadii de analiză, noi proiecte pentru stabilizarea altor trei sectoare de pe DJ 296, care prezintă probleme din cauza alunecărilor de teren. Primul dintre acestea prevede stabilizarea unui tronson de 2,6 kilometri localizat la ieșirea din Botoșani spre Cișmea.

Al doilea, de 1,35 kilometri, este situat în vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma și altul de jumătate de kilometru este la intrarea în Dorobanți.

Vă recomandăm să citiți și:

Consiliul Județean reabilitează încă două drumuri din piatră

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza