full screen background image

Doza de educație – Next level în educaţie

Trebuie să recunosc că am auzit și eu în ultima vreme parcă prea des cuvântul „excelență” asociat cu sistemul nostru de învățământ. Prea des cuvântul „excelență” în discursul Ministrului Educației… centre de excelență, excelență în rezultatele de la școală, Colegii de excelență. Nu zic că nu e lăudabilă preocuparea aceasta de a fi foarte bun, de a scoate din bănci copii cu rezultate excelente, îndrumați de profesori cu performanțe excelente. Chiar este! Pentru că te aștepți ca cineva care este excelent într-un domeniu, să producă lucruri de calitate excelentă mai târziu, în acel domeniu, deci plus pentru societate.

Dar eu mă uit de ceva vreme în jur și nu prea reușesc să văd rezultatele excelente la care jinduiește domnul ministru decât prin sport, la vreo două discipline care nici nu există în trunchiul comun la școală, la activități extrașcolare și doar vreo câteva școlare.

Și până la urmă e firesc ca excelența să nu o întâlnești la tot pasul. Pentru că dacă ai întâlni-o atât de des, ai declasa-o chiar tu, aducând-o pe linia normalității. Deci excelența n-ai cum să o obții decât într-o o nișă destul de restrânsă. Cei mai mulți dintre noi, oricât am da din coate, oricât am încerca să ne autodepășim zilnic, nu reușim să atingem excelența. E o realitate! Excelența este pentru puțini, aleși. Pentru cei mulți ar trebui să fie linia aceea de mijloc, nu a mediocrității, ci a normalității.

Da, dar vezi?! Domnul ministru pare a fi mai preocupat de excelența celor puțini, decât de normalitatea celor mulți… Oarecum pot să-i înțeleg demersurile, dacă mă gândesc că e mai simplu să fii atent la un număr mai mic interesat de un subiect bine țintit, cum ar fi excelența. Efortul este mai mic, în ciuda subiectului ce are greutate foarte mare.

Când e însă să te ocupi ca lucrurile să funcționeze bine pentru o populație majoritară de elevi normali… lucrurile devin atât de complicate încât începi să fii tentat să te lași păgubaș sau să faci lucrurile repede, repede, fără prea multă logică. Iar dacă tot vrei să nu treci ca gâsca prin apă, fără nicio urmă prin sistemul de învățământ, măcar să punctezi la capitolul acesta, care sună nemaipomenit de bine pentru mulți visători… „excelență”…

Mă uit la politicienii noștri, care dau pe dinafară de excelență, începând cu domnul președinte și terminând cu primarii de comune… De ce o fi având nevoie cineva de excelență? Stăm prost cu exportul de cereale și vrem să avem ce exporta? Pentru că un elev excelent, din (ne)fericire, mi-e greu să cred că va alege să rămână în lumea acestor politicieni.

Așa că zic că sigur ar fi mai bine să investim cât mai mult în normalitate. Măcar o vreme, până când vom putem vorbi mai în cunoștință de cauză despre ea, pentru că abia apoi să trecem și la „next level”.

prof. Maria Adriana Nichitean

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/09/13/dde-frica-mai-de-pret-decat-respectul/

comments

comments