full screen background image
Actorii botosaneni

Actorii botoșăneni pe scena Festivalului Internațional de Arte din Polonia

Actorii botoșăneni vor urca, joi, la ora 19.00 ( 20.00 ora României), pe scena Festivalului Internațional de Arte TRANS/MISSIONS – THREE SEAS INITIATIVE’22 care se desfășoară la Rzeszow (Polonia) în perioada 19 -28.08.2022.

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani cu spectacolul „Bocitoarele vesele” în regia lui Alexandru Vasilachi, un spectacol cu cea mai mare distribuție, peste 20 de actori, dar și cu numeroase premii internaționale.

Producția a obținut 4 premii la Festivalul Internațional de Comedie „Aplauzele de Aur ale Bucovinei” de la Cernăuți. „Cel mai bun spectacol”, „Cea mai bună regie”, „Cel mai bun scenariu” şi „Cea mai bună coregrafie”.
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani a fost singurul din România invitat la festival, iar spectacolul a fost unicul spectacol în limba română prezent în festival, dar și cel mai complex, din punctul de vedere al juriului.

Un spectacol care a scris istorie în repertoriul teatrului botoșănean

Folclorul românesc pe suportul lui Shakespeare, cuvintele dramaturgului așezate lângă cobza românească, cu elemente de dans și o distribuție care depășește 20 de actori, compun un spectacol care surprinde chiar din titlu: “BOCITOARELE VESELE” și care are ca temă…dragostea!

La Botoșani spectacolul s-a jucat, de fiecare dată, cu casa închisă!

Scenografia îi aparține lui Mihai Pastramagiu, iar coregrafia și ilustrația muzicală sunt realizate de Victoria Bucun.

Din distribuție fac parte actorii: Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Dana Bucătaru, Lidia Uja, Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Narcisa Vornicu/ Lenuș Moraru, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Ella Nistor, Bogdan Muncaciu, Gina Pătraşcu Zamfirache, Ioan Creţescu, Cristina Gheorghe, Dragoş Radu, Lorena-Petronela Chiribuţă, Răzvan Amitroaei, Alexandra Vicol/ Anastasia Șoptică și Volin Costin.

Alexandru Vasilachi, regizor de film și teatru, este regizorul Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani din anul 2004 și manager al instituției din luna iulie 2021. El a regizat de-a lungul carierei sale peste 45 de spectacole de teatru și filme.

Vă recomandăm să citiți și:

Copiii de la sate, așteptați la maratonul “Împreună pentru comunitate”

comments

comments