full screen background image
centrul de tranzit

Centrul de tranzit pentru tinerii care ies din sistemul de protecție a fost deschis

Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere, primul din județul Botoșani, construit de Fundația Hope and Homes for Children cu sprijinul Kaufland România și în parteneriat cu Consiliul Județean Botoșani și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, a fost inaugurat miercuri.

La eveniment au fost prezenți deputatul Dan-Constantin Șlincu, Dorin Birta – Vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani, Marcel Bejenariu – Secretarul General al Județului Botoșani, conducerea  Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, angajați din cadrul aceleiași instituții, reprezentanți ai finanțatorilor, precum şi tinerii care vor fi beneficiarii direcți ai acestui centru.

Dan-Constantin Șlincu:

Cu o capacitate de 8 locuri în garsoniere individuale, Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere din județul Botoșani rezolvă astfel problema critică a locuirii, dar și a educației și asistării tinerilor vulnerabili, pentru ca aceștia să poată începe o viață independentă și să aibă acces pe piața muncii, pe raza județului.

Robert Ion, director comunicare HHC:

Construcția centrului din Botoșani a demarat în toamna anului 2020, pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani. Valoarea construcției finantate de Kaufland este de 215.000 euro.

Dorin Birta, președintele Consiliului Județean Botoșani:

Necesitatea unui astfel de serviciu este justificată de faptul că, anual, 100 de tineri din județul Botoșani părăsesc sistemul de protecție, după ce au împlinit vârsta majoratului și sunt integrați în comunitate. De la începutul acestui an, 65 de tineri și-au luat viața în propriile mâini.

 Doina Nacu, director executiv DGASPC Botoșani:

Serviciile de cazare, suport vocațional, acompaniere și de orientare în scopul identificării unui loc de muncă, a unei locuințe – oferite de către vor face mai accesibilă tranziția către comunitate, către inserția socio – profesională, către viața de adult independent.

Tinerii vor putea sta aici o perioadă cuprinsă între 6 și 24 de luni, până îşi vor găsi un loc de muncă şi vor putea trăi pe cont propriu.

Narcis Valachi, student, an I, UMF Cluj:

Marian Cosmin Silion, student , an III, UMV Iași

 

Centrul de tranzit va funcționa în structura Complexului de servicii sociale și este al doilea pe care Fundația „Hope and Homes for Children” l-a construit cu susținerea Kaufland România, motivat de lipsa severă a sprijinului din partea statului pentru acești tineri.

Un astfel de centru de tranzit, cu o capacitate de 19 locuri, funcționează de 8 ani în Baia Mare și a fost construit tot de Fundația Hope and Homes for Children care derulează proiecte sociale în 14 județe ale țării.

Robert Ion, director de comunicare HHC:

 

Intervențiile Hope and Homes for Children în procesul de reformă a sistemului de protecție a copilului au început în Botoșani în anul 2009, în parteneriat cu DGASPC Botoșani, cu închiderea a două instituții de tip vechi: Centrul de Plasament „Sfântul Spiridon” închis în 2013, respectiv Centrul de Plasament „Elena Doamna”, închis în anul 2015.  Trei case de tip familial au fost construite de Fundație și mai multe apartamente renovate, pentru a sprijini procesul de mutare a copiilor din centrele de plasament.

În prezent se fac demersuri pentru închiderea Centrului de Plasament „Dumbrava Minunată” din Pomârla, unde acum locuiesc 18 copii, proiect pentru care Hope and Homes for Children a ridicat alte două case de tip familial.

Robert Ion, director de comunicare HHC:

Vă recomandăm să citiți și:

comments

comments