full screen background image

PRI: Cedarea a două treimi din Transilvania (1940)

PRI (Pe repede înapoi) – Istoria României a marcat un moment tragic pe data de 16 august 1940, care avea să schimbe destinul unor întregi generații.
Atunci începeau, la Turnu Severin, tratativele româno-ungare referitoare la cedarea către Ungaria a două treimi din Transilvania, așa cum solicita Guvernul maghiar.

Vremurile erau extrem de tulburi: armata sovietică tocmai ocupase Basarabia și Bucovina de Nord, iar Ungaria și Bulgaria, simțind momentul favorabil, revendicau Transilvania, respectiv Cadrilaterul.

Prinsă ca într-o menghină, România condusă de regele CAROL AL II-LEA a respins variantele cedărilor teritoriale, căutând să câștige timp cu negocieri.

 

În ceea ce privește tratativele cu Ungaria, începute pe 16 august 1940, acestea s-au desfășurat sub amenințarea maghiară că nu va exista pace fără rezolvarea problemelor teritoriale.

Partea română, condusă de VALER POP, a propus o altă variantă, care excludea modificarea graniței, acceptând doar schimburile de populație.

 

După 9 zile de tratative dure nu s-a ajuns la un numitor comun, așa încât, pentru a evita o confruntare armată, decizia a fost luată – la cererea ambelor părți – de liderii Germaniei și Italiei, ADOLF HITLER și BENITO MUSSOLINI.

În urma acestui arbitraj – numit Dictatul de la Viena după locul de semnare a documentului – România pierdea jumătatea de nord a Transilvaniei, mergând până la curbura Carpaților, cu o populație de 2 milioane și jumătate de locuitori.

Istoricii consideră acum că – având în vedere contextul european – o eventuală ripostă armată a României ar fi atras un atac generalizat, care ar fi putut șterge țara noastră de pe hartă – Transilvania ar fi fost ocupată de Ungaria, Moldova și Dobrogea de URSS, iar Muntenia de Germania.

În acele condiții, singura variantă pentru conservarea statală a fost pierderea unei părți din teritoriu.

Iar realitatea a arătat că Dictatul de la Viena nu a detensionat nici pe departe relațiile româno–maghiare, ci din contra, le-a înăsprit.

Bogdan Diaconiţa

Citelte şi: https://vivafm.ro/2022/08/15/pri-incepe-festivalul-de-la-woodstock-1969/

comments

comments