full screen background image

PRI: Submarinul nuclear Kursk se scufundă (2000

Ziua de 12 august consemna, în anul 2000, un incident pe care mulți îl considerau neverosimil.

Submarinul nuclear rusesc Kursk exploda și se scufunda în Marea Barents, în timpul unui exercițiu militar.

 

 

Submarinul intrase în dotarea armatei ruse cu numai 6 ani înainte, fiind considerat cel mai modern din dotarea marinei.

Echipajul format din 118 persoane nu a avut nicio șansă de salvare, găsindu-și sfârșitul la o adâncime de 150 de metri.

Așa cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, anchetele care au urmat au fost acoperite de secretomanie, până la urmă versiunea oficială fiind că echipajul submarinului se pregătea să încarce o torpilă, dar o sudare defectuoasă a carcasei a determinat explozia combustibilului de kerosen.

Explozia ar fi aruncat în aer întreg interiorul și ar fi produs un incendiu cu mari degajări de fum.

În schimb, producătorul torpilelor a contestat această ipoteză, insistând că tehnologia producerii acestui tip de armament nu permitea un asemenea deznodământ.

După o altă serie de investigații, comisia militară de anchetă a concluzionat că supravegherea slabă, reducerile bugetare și inspecțiile incomplete de întreținere au contribuit la producerea exploziei.

Totuși, în urma scoaterii la suprafață a epavei submarinului Kursk, s-a constatat că în interior s-au produs până la 7 explozii în lanț și că o parte a echipajului a mai trăit câteva ore, după ce s-a retras într-un compartiment izolat al navei.

În acest context, este interesantă și reacția proaspătului președinte VLADIMIR PUTIN, care se afla în vacanță la Marea Neagră: abia după o săptămână de la incident el a revenit la birou, pentru a evalua situația.

Mai mult, Rusia a refuzat sprijinul altor state în recuperarea submarinului.

Incidentul din 12 august 2000 rămâne și acum nedeslușit pe deplin și, probabil, niciodată opinia publică nu va ști ce s-a întâmplat cu adevărat, atunci, în Marea Barents.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments