full screen background image
seri melancolice eminesciene

Serile melancolice eminesciene încep astăzi la Memorialul Ipotești

Serile melancolice eminesciene încep astăzi la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu și se vor desfășura până pe 14 august.

A XIII-a ediție a festivalului este organizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și Școala Populară de Arte George Enescu Botoșani, cu sprijinul și implicarea directă a Consiliului Județean Botoșani.

Folk, blues și jazz

Evenimentul cultural muzical deosebit, pentru iubitorii de folk, blues și jazz va debuta cu concursul de folk, iar juriul festivalului va nominaliza premianții în baza interpretării pe scena de la Ipotești a pieselor pregătite pentru concurs, precum și câștigătorul marelui trofeu „Mihai Eminescu” de la această ediție.

În serile dedicate folkului, joi si vineri. vor urca pe scena festivalului Seri Melancolice Eminesciene, printre alţii, Emeric Imre, Mircea Baniciu și Fără Zahăr. În zilele de sâmbătă și duminică, 13 și 14 august, spectatorii vor avea parte de seri dedicate blues-ului și jazz-ului.

Astfel, pe 13 august vor evolua Sorin Zlat, Mike Godoroja & Blue Spirit și prietenii, iar pe 14 august, în cadrul workshop-ului ținut de Florian lungu (Moșu), ca invitat – Formația Dixi Tram și în recital – Trenul de Noapte cu Petrescu Marcian la harmonică și Balkanamera Jazz Q, cu Liviu Mărculescu la trombon și bucium. În perioada 11 -14 august, la Memorialul Ipotești vor avea loc și alte activități dedicate publicului.

După încheierea spectacolelor, organizatorii vor asigura mijloace de transport pentru spectatori, pe ruta Ipotești – Botoșani.

Jocuri ale copilăriei

În paralel cu concertele de folk, jazz și blues, copii sunt așteptați, în zilele de 13 și 14 august, la diverse activități:  desene pe asfalt; desene în creion, colorat; jocuri ale copilăriei: Şotron; Broscuţa pe lac; Telefonul fără fir; Flori, fete şi băieți, cântăreți și… etc. – Oana Iliescu-Buzatu, Maria Barabaș, Dora Florinela Corlat (Memorialul Ipotești); caricatură – Florin Grosu; Workshop de reporter – BUZZ Media.

Vă recomandăm să citiți și:

ÎNCEP ZILELE NORDULUI. PROGRAMUL DETALIAT

 

comments

comments