full screen background image

Continuă lucrările la Grădiniţa Codrescu

Primarul de Iaşi, Mihai Chirica, a inspectat lucrările de reabilitare și amenajare a unei noi grădinițe în spațiile fostei policlinici cu plată de pe strada Codrescu nr. 5.

Noua grădiniță va avea o capacitate totală de 200 de locuri în opt săli de grupă.

Investiția totală în noua unitate de învățământ, care include mobilier, dotări, utilități etc. se ridică la peste 5,5 milioane de lei.

Pentru a reabilita şi moderniza imobilul în care va funcţiona grădiniţa sunt efectuate mai multe lucrări, printre care refacerea zonelor de tencuială, lucrări de termoizolare, refacerea instalaţiilor electrice, termice și sanitare, refacerea aleilor și trotuarelor din preajma clădirii, amenajarea de rampe pentru persoanele cu dizabilități și cărucioare pentru copii.

“În această etapă, am discutat cu constructorul în mod special despre accese, amenajarea spaţiului verde aferent grădiniţei, amenajarea de trotuare, a spaţiului de joacă şi soluţiile pentru împrejmuire. Pentru corpul B al grădiniţei, am încredere că lucrările vor fi finalizate până pe 31 august, urmând ca preşcolarii să înceapă cursurile în casă nouă.”, a precizat Chirica.

 

comments

comments