full screen background image
jandarmi și pompieri

Jandarmi și pompieri avansați în grad

85 de jandarmi și pompieri au fost avansați în gradul următor, la termen.

39 de cadre militare angajat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani care îndeplinesc condițiile și au împlinit stagiul minim în grad, au fost înaintați la gradul următor, la termen.
Cei trei ofițeri și 36 de subofițeri au primit noile grade luni, în prima zi din august.
Cu această ocazie, inspectorul șef al ISU Botoșani le-a transmis celor avansați un mesaj de felicitare și, totodată, le-a cerut să lucreze, în continuare, în echipă, să dea dovadă de onestitate, modestie și responsabilitate.

Avansări și la Inspectoratul Județean de Jandarmi

Tot pe 1 august au fost avansați în gradul următor și jandarmii care au îndeplinit stagiul minim în grad.
Trei ofițeri și 43 de subofițeri ai Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au primit în această dimineață noile trese, în cadrul unui ceremonial desfășurat la sediul inspectoratului, împreună cu felicitările conducerii și ale celorlalți colegi participanți la acest moment festiv.
La ceremonial au participat, pe lângă cadrele în activitate, 26 de elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, care începând de astăzi execută un stagiu de practică în cadrul structurilor de ordine publică specializate.

 

Vă recomandăm să citiți și:

comments

comments