full screen background image

Doza de educaţie: Școala de vară

DDE (Doza de educaţie) – Am trecut de ceva vreme în cea de a doua jumătate a vacanței școlare. Mai este vacanța pentru cei mici, în timp ce concediul s-a sfârșit pentru mulți. Norocoși ăștia micii! Nu trebuie să meargă la școală pe canicula asta, nu trebuie să-și pună prea mult mintea la contribuție și pot să lenevească mai mult dimineața.

E unul dintre numeroasele momente în care ne-am mai dori să fim nițel copii. Dar nu se poate, așa că ne întoarcem la grijile noastre de oameni mari. Iar una dintre ele este cum să le ocupăm timpul copiilor familiei în lungile zile de vară, astfel încât să stea mai puțin la calculator. Mai ales că nu le suntem prin preajmă vreo 8 ore pe zi, iar promisiunea că nu se vor juca prea mult pe gadgeturi, e absurd să le-o solicităm atâta vreme cât sunt la vârsta când nu simt când trece timpul construind ceva pe Minecraft.

E drept că unii părinții fac programe pe ore, pe care le afișează în locuri vizibile celui mic. Cu intervale orare în care să citească, în care să-și completeze din temele de vacanță, în care să se uite la televizor sau în care să se joace.

Dar cei mici par a ști mai bine decât orice vorba dulce a lui Creangă care spunea că “Dacă-i cal să tragă, dacă-i copil să se joace…” Și multă dreptate avea Creangă! Doar că nu se gândea la calculator. Ci la scăldat, la cățăratul prin copaci sau la alte minunății făcute în aer liber.

Dar a trecut vremea lui Creangă!… Iar părinții sunt în căutare de soluții, ce-s destul de greu de găsit. Așa că m-am gândit să vă sugerez eu una, deși sună exact cum nu și-ar dori copiii la prima vedere: școala de vară. Dacă le veți explica pe îndelete că la o școală de vară nu fac teme și nu scriu până îi doare mâna, că e rost de a învăța lucruri noi prin joc și de a lega noi prietenii, e imposibil să nu îi faceți să-și dorească să participe. Și uite așa copilul își diversifică programul unei zile și s-ar putea chiar să-i placă, deși nu e în fața unui ecran de calculator.

Dacă găsiți interesantă propunerea, dați o căutare pe net sau printre prieteni pentru a afla unde se organizează astfel de activități. Există școli, ONG-uri sau alte asociații, care o fac pe parcursul întregii veri sau de-a lungul unei săptămâni.

Căutare ușoară vă urez, iar dacă îi trimiteți pe cei mici la școala de vară, nu uitați să le strecurați în bagaj și o doză de educație!

prof. Maria Adriana Nichitean

 

 

 

comments

comments