full screen background image

PRI: Halep câștigă la Wimbledon (2019)

PRI (Pe repede înapoi) – Astăzi ne întoarcem foarte puțin în timp, pentru a rememora o victorie sportivă de prestigiu.

Pe 13 iulie 2019, tenismena SIMONA HALEP o învingea clar, în 2 seturi (6 – 2 / 6 – 2), pe numărul 1 mondial, SERENA WILLIAMS, și intra, astfel, în posesia trofeului de la Wimbledon.

Victoria era cu atât mai prețioasă cu cât SIMONA devenea prima jucătoare din România care câștiga prestigiosul turneu londonez.

În vârstă de 28 de ani atunci, HALEP reușea să învingă complexul WILLIAMS, americanca fiind recunoscută ca o adevărată forță a naturii.

Atuurile jucătoarei noastre au fost rapiditatea, o tehnică aproape perfectă și o puternică putere de concentrare.

În cadrul turneului pe iarbă de la Wimbledon, până a ajunge în finală, ea a depășit jucătoare cunoscute, precum VICTORIA AZARENKA, SHUAI ZHANG și ELINA SVITOLINA, pierzând doar un singur set în 7 meciuri.

În afară de puterea fantastică de care a dat dovadă, merită să amintim că SIMONA HALEP tocmai își schimbase antrenorul, DARREN CAHILL fiind înlocuit cu DANIEL DOBRE.

Totuși, după câteva luni, CAHILL a revenit.

Într-un interviu, SIMONA HALEP a declarat că victoria istorică din 13 iulie 2019, de la Wimbledon, a fost posibilă deoarece a reușit să se concentreze și a jucat rapid.

Aflată spre finalul carierei, jucătoarea noastră are, într-adevăr, cu ce se mândri!

Bogdan Diaconiţa

 

 

comments

comments