full screen background image

Iași. Inaugurarea Băii Publice Municipale

Vineri, 8 iulie, de la ora 13.00, va avea loc inaugurarea Băii Publice Municipale, realizată de Primăria Municipiului Iași prin Direcția de Asistență Socială (DAS).

Baia Publică este amenajată pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați în incinta fostului punct termic din strada Buridava nr. 14 din cartierul Dacia și include dușuri și mașini de spălat pe care persoanele vulnerabile, cu situații materiale dificile, le pot folosi în mod gratuit, astfel încât să beneficieze de condiții minimale de igienă și îngrijire personală.

În incintă au fost amenajate două zone de dușuri cu câte cinci cabine și vestiare separate, precum și o zonă de spălătorie cu două mașini de spălat și uscător de rufe.

Accesul la aceste facilități este permis doar persoanelor vulnerabile care, din motive financiare, nu beneficiază de apă caldă și nu își permit produse și servicii de igienă, pe bază de anchetă socială realizată de inspectorii DAS.

Beneficiarii pot folosi dușurile de cel mult trei ori pe săptămână, iar mașinile de spălat de maxim două ori pe săptămână. Baia Publică pune la dispoziția acestora produse de igienă (săpun, șampon), prosoape, precum și detergent pentru rufe.

Centrul va asigura servicii sociale pentru un număr de minim 200 persoane pe lună.

Suma alocată de municipalitate pentru amenajarea Băii Publice a fost de 20.274 lei, iar pentru dotări de 11.000 lei. Centrul este deservit de trei angajați ai DAS.

Vă recomandăm să citiți și:

Testări pentru prevenirea cancerului de col uterin

Cele mai bune filme ale anului se văd la SFR 13

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza