full screen background image

Protest la DGASPC Botoșani

Aproximativ 200 angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani au pichetat sediul Prefecturii, în semn de protest faţă condiţiile de salarizare.

Acţiunea a fost organizată de Sindicatul Impact, la ea participând salariaţi din toate unităţile de asistenţă sociale din subordinea Direcției.

Protestatarii au cerut aplicarea Legii salarizării actualizată în integralitatea ei pentru toţi membrii de sindicat, acordarea drepturilor salariale tuturor categoriilor profesionale, inclusiv salariaţilor din sistemul de asistenţă socială, plata tuturor sporurilor şi a drepturilor asociate salariului de bază şi aplicarea coeficienţilor existenţi la salariul minim garantat în plată.

De asemenea, angajaţii Direcției au solicitat susţinerea categoriilor profesionale defavorizate, precum asistenţi maternali profesionişti şi asistenţi personali, prin majorarea alocaţiei de plasament şi susţinerea utilităţilor pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti.

Protestatarii au atras atenţia că majorarea preţurilor la combustibil, la utilităţi şi la alimentele de bază afectează în mod direct şi salariaţii din sectorul public.

Sindicaliştii s-au întâlnit cu prefectul Sorin Cornilă, care i-a asigurat că va face toate demersurile privind transmiterea acestor revendicări către miniştrii de resort.

Vă recomandăm să citiți și:

Memorialul Ipotești deschide Școala de Vară pentru tineri cercetători filologi

Promovabilitate de 75,5% la evaluarea națională

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza