full screen background image

PRI: Este pus în circulaţie leul nou (2005)

PRI (Pe repede înapoi) – Istoria actualului secol revine astăzi în atenție cu un fapt petrecut într-o zi de 1 iulie.

În anul 2005, Banca Națională a României punea în circulație leul nou, valoarea acestuia fiind echivalentă cu 10 mii de lei vechi.

Denominarea se producea după o inflație galopantă, în care valoarea monedei naționale a scăzut vertiginos.

Extrem de optimist, guvernatorul BNR, MUGUR ISĂRESCU, declara la momentul festiv că noua politică monetară va ajuta la relansarea economică și la creșterea gradului de încredere a populației în moneda națională – și timpul a arătat că a avut dreptate.

Pentru ducerea la bun sfârșit a denominării, s-a colaborat cu 9 firme din ţară şi din străinătate, fiind utilizate la capacitate maximă resursele logistice ale BNR pentru realizarea, preluarea şi distribuirea însemnelor monetare.

Noile bancnotele erau imprimate pe polimer, având grafica şi culoarea dominantă asemănătoare cu cea a vechilor bancnote.

În plus, urmau să fie introduse două noi bancnote, de 200 şi 500 de lei.

Totuși, trebuie să amintim un aspect relevant pentru orientarea politică a țării noastre: dimensiunile noilor bancnote puse în circulație pe 1 iulie 2005 erau identice cu cele ale bancnotelor euro, în schimb monedele metalice ale leului aveau dimensiuni şi greutăţi diferite de cele utilizate în Uniunea Europeană.

Leul nou avea să circule în paralel cu cel vechi timp de 1 an și jumătate, perioadă în care românii s-au obișnuit cu noile valori, fiind mulțumiți că măcar calculul financiar s-a simplificat considerabil.

Bogdan Diaconiţa

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/06/30/pri-brazilia-castiga-campionatul-mondial-de-fotbal-2002/

 

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza