full screen background image

76,7% promovabilitate la BAC în județul Suceava

Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

În județul Suceava, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,7% (71,08% în sesiunea iunie-iulie 2020).

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 80%, iar pentru promoțiile anterioare – 35%.

Au promovat 3643 de candidați, dintr-un total de 4751 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3522 de candidați provin din promoția curentă, iar 121 de candidați din promoțiile anterioare.

La Proba Ea – limba și literatura română scris, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4227 candidați (92,07%), iar 55 candidați au fost notați cu 10.

La Proba Eb – limba și literatura maternă scris, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 15 candidați (100%).

La Proba Ec – Proba obligatorie a profilului, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 3941 candidați (85,32%), iar 264 candidați au fost notați cu 10 (Matematică – 159, Istorie – 105).

La Proba Ed – Proba la alegere a profilului și specializării, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4210 candidați (90,65%), iar 238 candidați au fost notați cu 10 (Biologie 41, Chimie 18, Filosofie 2, Fizică 18, Geografie 30, Informatică 53, Logică, argumentare și comunicare 72, Psihologie 1, Sociologie 3).

7 candidați au obținut media 10, din următoarele unități de învățământ: Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni (1), Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava (1), Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului (1), Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava (1), Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți (2), Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava (1).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 1 iulie.

“Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.”, a precizat inspectorul şcolar general, prof. Grigore BOCANCI.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/06/27/lista-premiatilor-la-seara-valorilor-sucevene/

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza