full screen background image
Cămăși cu poveste și cântec

Cămăși cu poveste și cântec de Sânzâiene, la Centrul de Creație

„Cămăși cu poveste și cântec” este organizată în ziua de 24 iunie, începând cu ora 16.00, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Manifestarea este parte a proiectului transfrontalier – ROOTS Back to Our Common Roots.

Soliștii vocali ai Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă” – Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Alina Huțu, Loredana Călin vor su​s​ține momente artistice, iar invitații vor împărtăși sentimentele, dorurile, amintirile unei cămăși de suflet.

Povești despre cămășile tradiționale vor spune și Celina Gherghelaș, Ștefania Puiu, Carmen Cornaci, dar și  tinerele talente: Amalia Șarpe, Dumitrița Diana Fedor, Teodor Gireadă, Elisabeta Șeremet, Andonia Gavril. Un moment surpriză va fi pregătit de Rareș Prisacariu în vârstă de 6 ani.

Ia, punte peste timp

Sediul Centrului de Creație găzduiește expoziția de pictură „Ia, punte peste timp”, cu lucrări realizate de  elevii și absolvenții Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani, prof. coord. Genoveva Dolhescu.

Manifestarea are ca obiectiv consemnarea Zilei Universale a Iei, sărbătorită la 24 iunie, odată cu celebrarea sărbătorii de Sânziene

Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, care devine semnul cel mai clar al modului în care un popor vorbește despre sine de-a lungul generațiilor.

Sânziana, în calitate de zeiță agrară, protejează lanurile de grâu și femeile căsătorite. ​​Se naște la moartea Babei Dochia (9 martie) și ajunge la maturitate la solstițiul de vară.

Cămăși cu poveste și cântec

Vă recomandăm să citiți și:

Grădina cu ii la Muzeul de EtnografIE Piatra-Neamț

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza