full screen background image

Doza de educaţie: Aripi și rădăcini

DDE (Doza de educaţie) – Pentru că mi se întâmplă destul de des să citesc – ce-i drept, mai puțin romane ce mi-ar da posibilitatea să evadez în alte existențe și mai mult scrieri legate de educație – simt nevoia să vă împărtășesc și dumneavoastră din lucrurile care mi se par cu adevărat valoroase și valabile în societatea noastră.

O idee ce mi-a rămas în memorie din ultimele lecturi este că, în lumea aceasta, prezentă, în care toți se grăbesc spre toate, ne grăbim chiar și atunci când suntem “doar” părinți. Ne grăbim să-i învățăm cât mai multe, cât mai repede, de parcă și aici ar fi o competiție veșnică. Și uităm că viața fiecăruia poate fi asemănată cu procesul parcurs de un fruct până a se coace. Uităm că pentru a obține un fruct frumos și sănătos e necesar să acordăm atenție rădăcinilor plantei. Pământului din care acestea se alimentează.

Rădăcina este acea parte a plantei care o fixează în pământ și care absoarbe apa și substanțele hrănitoare”. Așa le predau copiilor la clasă. Cam așa este și cu copiii noștri. Au nevoie de niște rădăcini puternice care să le asigure stabilitatea și hrana spirituală, indiferent de condițiile mai mult sau mai puțin prielnice în care se dezvoltă.

Iar ceea ce asigură rădăcini puternice într-o familie, sunt tradițiile pe care aceasta le are. Obiceiurile pe care le respectă, cu regularitate, indiferent de eventualele obstacole.

Nu mă refer aici doar la diferite ritualuri pe care le are o familie cu ocazia anumitor sărbători, sau evenimente deosebite din familie. Ci mai ales la cele care fac parte din cotidianul nostru grăbit. La obiceiul de a petrece câteva minute înainte de culcare împreună, copiii și adulți, povestind ceva petrecut peste zi sau citind o poveste. La obiceiul de a lăsa o jumătate de oră pe zi toate celelalte deoparte și a o petrece doar în compania copilului. La obiceiul de a face ceva deosebit la sfârșit de săptămână, împreună cu cei mici. La cel de a găti o prăjitură sau de a repara un scaun fără a-l da deoparte pe pitic de teama de a nu se murdări sau de a nu se lovi.

Toate aceste acțiuni simple, ce pot deveni tradiții dacă sunt repetate cu regularitate, clădesc amintiri copilului, la care se poate întoarce ori de câte ori e nevoie, pentru că știe că familia este pământul stabil pe care se poate odihni atunci când se simte fără curajul sau puterea de a merge mai departe.

Nu-i simplu. Dar merită. Căci după ce a crescut, copilul familiei își va aminti mai greu zecile de cunoștințe pe care părintele l-a încurajat să le asimileze într-un timp scurt, dacă nu le-a folosi în viața de zi cu zi. Dar își va aminti de aceste tradiții. Iar amintirea lor i-ar putea da siguranța că poate merge mai bine decât a făcut-o până atunci, mai departe. Căci având rădăcini solide, îi pot crește și aripi pe măsură.

Închei acum, cu gândul la tradițiile familiei mele lărgite. Cea în care eu sunt copilul și cea în care eu sunt părintele. Și-mi spun că în cea de a doua calitate mai am de construit. Mult. Dar timpul nu e încă pierdut. Și-mi poate fi de ajutor și mie o doză zilnică de educație.

 

 

prof. Maria Adriana Nichitean

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza

cam girl live editor free islamic free nude cam