full screen background image

PRI: Execuţia mareşalului Ion Antonescu (1946)

PRI (Pe repede înapoi) –  Istoria românilor consemna un fapt tragic într-o zi de 1 iunie, după încheierea celui de-al doilea război mondial.

În anul 1946 erau executați, la închisoarea Jilava, mareșalul ION ANTONESCU și colaboratorii săi apropiați MIHAI ANTONESCU, CONSTANTIN VASILIU și GHEORGHE ALEXIANU.

Toți 4 au fost condamnați de un Tribunal al poporului, instituit în grabă și condus de comuniștii care preluaseră puterea datorită sferei de influență a Uniunii Sovietice.

Mareșalul ANTONESCU instituise un regim de dictatură militară și coordonase trupele române aliate cu cele naziste împotriva URSS, fiind convins că Basarabia și Nordul Bucovinei trebuie retrocedate României, iar bolșevismul distrus.

Țara noastră a dobândit pentru scurt timp teritoriile vizate, dar desfășurarea ulterioară a războiului a contrazis planurile lui ANTONESCU.

Puternica ofensivă sovietică, sprijinită de Statele Unite, a schimbat direcția frontului, astfel încât trupele româno–germane au bătut în retragere.

ION ANTONESCU și cei 3 colaboratori au fost arestați și trimiși la Moscova în august 1944, fiind readuși în țară după 2 ani pentru a fi judecați.

De fapt, procesul a fost o simplă formalitate din punct de vedere procedural, deoarece verdictul se știa dinainte.

Cei 2 ANTONESCU, VASILIU și ALEXIANU au fost găsiți vinovați de crime de război și trădarea interesului național si condamnați la pedeapsa capitală.
După execuție, pentru a evita pelerinajele populației, corpurile lor au fost incinerate.

Astfel se încheia pentru români o perioadă agitată de război și începea alta, mult mai lungă, de comunism.

Bogdan Diaconiţa

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/05/31/pri-papa-francisc-viziteaza-romania-2019/

comments

comments