full screen background image

“Orice copil are un nume, Orice copil are o zi…”

Ziua copilului, numită și Ziua internațională a copilului, este, în multe țări, o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite.

În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului.

În peste 50 de state, în fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică, dar o parte din restul țărilor adoptă alte date.

Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts: Leonard a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii.

Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului.

Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.

După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”.

România a sărbătorit prima data Ziua Copilului în anul 1950, iar după recomandarea UNICEF, țara noastră, membră a ONU, a adoptat data de 1 iunie drept Ziua Copilului.

În noiemebrie 2006, Klaus Iohannis a promulgat legea prin care 1 iunie – Ziua Copilului este declarată sărbătoare legală. Începând de atunci, cu ocazia zilei de 1 iunie, în București și în țară au loc diverse evenimente dedicate celor mici.

20 noiembrie, Ziua Universală a Copiilor

Dar pe lângă data de 1 iunie, mai există o zi oficială dedicată celor mici.

În fiecare an, pe 20 noiembrie pentru a marca adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, UNICEF sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Aşadar, 1 iunie reprezintă Ziua Copilului, ziua în care toţi copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună. În această zi, fiecare dintre noi îşi aminteşte de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii oricărui copil.

Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm şi să ne bucurăm de fiecare zi şi clipă a vieţii, precum cei mici. Să sarbatorim alături de copii, nepoţii, fraţii sau vecinii noştri şi să ne lasăm inspiraţi de bucuria lucrurilor simple sau … să nu uităm de copilul din noi. Aşadar, această zi este un bun prilej pentru a uita de toate grijile, de a ne aminti de “cea mai frumoasă iluzie” – copilăria.

Baloane colorate, jucării, dulciuri, hăinuţe noi, jocuri şi distracţii în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocenţă, puritate, duioşie, pictură, dansuri, plimbări, desene pe asfalt, filme, urări, felicitări…

Cu ocazia acestezi zile se promovează respectarea drepturilor copilului și se organizează campanaii de strângere de fonduri pentru rezolvarea problemelor dificile cu care confruntă copii.

Tradiții de 1 iunie

Tradițiile legate de Ziua Copilui diferă de la o țară la alta, dar toate îi au în centru pe cei mici și scopul principal este acela de a-i bucura pe aceștia.

În România, cu ocazia zilei de 1 iunie, părinții le oferă celor mici jucării, dulciuri, flori, baloane colorate, și cel important, timp pentru a se distra împreună.

Timpul petrecut de alături de copiii contribuie la formarea unei relații sănătoase copil-părinte. Mai mult decât atât, îi ajută pe cei mici să crească și să se dezvolte, oferindu-le un model de urmat în momentul în care vor fi și ei adulți.

 

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimănui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe “ieri”.

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

(“Orice copil are o nume” – George Țărnea)

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/05/27/proiecte-variate-pentru-copiii-din-nordul-moldovei/

comments

comments