full screen background image

Protestul profesorilor: Salariile foarte mici

Miercuri, 25 mai, trei federații reprezentative din învățământ au protestat în fața Palatului Victoria. Motivul protestului a fost faptul că Guvernul încă nu a aplicat legea salarizării unitare la 2 ani de la termenul prevăzut legal.

Protestul a avut loc în intervalul orar 11.00-13.00 și au participat reprezentanți ai sindicatelor din toate județele României, inclusiv din Iași.

„Sunt câteva categorii care, în acest context, au o situație foarte dificilă. Mă gândesc, în primul rând, la personalul nedidactic. Prin urmare, protestul a fost ca o consecință a acestei lipsei de atenție pe care ne-o acordă Guvernul, deși au exista niște angajamente în luna ianuarie (…) Ni s-a promis că vor fi făcute analize în luna martie, în așa fel încât să putem beneficia, poate, de o majorare, începând chiar cu data de 1 mai 2022”, a declarat prof. Laviniu Adrian Lăcustă, președintele USLIP Iași, în cadrul emisiunii Față în Față cu Andrei Giurgia.

De atunci, lucrurile s-au schimbat puțin, potrivit președintelui USLIP Iași. „Există o ordonanță pe care Guvernul a trecut-o prin aceea ședință săptămâna trecută și prin care vom putea vorbi de niște majorări salariale, însă, nu prea știm concret care vor fi sumele. Există o exprimare ușor neclară (…) În ceea ce privește personalul nedidactic, noi avem cifre, deja. Să spunem că, în linii mari, ar putea fi satisfăcătoare. Nu ne permitem încă să le facem publice, pentru că așteptăm o confirmare (…) Dar ce putem confirma la această categorie e că vom avea cu certitudine majorări”,  a continuat prof. Laviniu Adrian Lăcustă.

Un cadru didactic ar trebui să aibă un salariu de 5.200 în 2022. Cu toate acesta, în prezent se ridică doar la 3.000.

„În urma protestului ar trebui să fim chemați la discuții (…) Eu cred că noi în învățământ am avut o atitudine extrem de civilizată, ne-am exprimat mereu doar prin mijloace legale (…) Cred că am depășit toate acele puncte pe care le puteam pune în fața lor pentru a atrage atenția, dar dacă lucrurile vor continua așa, să nu se mire că, la final de an, s-ar putea aștepta la o surpriză mult mai mare”, a mai subliniat președintele USLIP Iași.

Emisiunea poate fi urmărită aici.

Sursa foto: Facebook/USLIP Iași

Vă recomandăm să citiți și:

Protest spontan la CET Iași. Soluțiile găsite pentru rezolvarea revendicărilor

Protest la Siret, împotriva închiderii fabricii de panouri din lemn a companiei HS Timber Productions

comments

comments