DDE (Doza de educaţie) – Mai sunt puține săptămâni până la finalul anului școlar. E drept că eu le consider puține, pe când un elev ar putea spune că sunt mult prea multe… Cu un lucru, însă, suntem cu siguranță de acord, profesori și elevi: cu cât soarele stă mai mult și mai bine pe cer, cheful de școală, indiferent de vârstă, descrește. Misiunea profesorului este, deci, și mai grea, decât în zilele ploioase sau geroase.
Cum să-l atragi pe cel mic să mai învețe unitățile de măsură, figurile și corpurile geometrice? Prin activități practice, zic. Dar pentru astfel de activități e nevoie de instrumente, de materiale, nu doar de stilou, cretă, caiet și tablă. De unde să le iei, însă? De acasă, dacă în laboratoarele de la școală bate vântul. Dar nu toți au acasă un metru de croitorie, tâmplărie sau vreo ruletă… căci tâmplarii, constructorii și croitoresele au plecat de ceva vreme la muncă prin Spania sau Italia. Au rămas acasă doar cei cu afaceri mai mici sau mai mari, bugetari de tot felul sau cei ce lucrează prin birouri. Și nu au pe acasă decât caiete sau stilouri. Ei… dar, până la urmă, se găsesc vreo două, trei instrumente de măsură într-o clasă de 30 de elevi. Instrumente pe care ar putea să le folosească, împărțiți pe echipe, pe rând fiecare elev. Ar putea… zic bine. În teorie. Căci în practică, e mult mai greu.
De ce? Pentru că, deși nu și-a adus de acasă cele trebuincioase măsurării, el vrea să o facă. Și nu oricum, ci primul. Ce dacă nu e el aparținătorul instrumentului? El e aparținătorul ambiției și dorinței de a face el, doar el. Cum face și acasă. E primul, e unicul, e cel ce contează. Doar că într-o clasă de 30, în care mai mult de jumătate sunt la fel lui, primii, unicii și doar ei cei ce contează… e mai greu.
Și-aici intervine profesorul. Care le vorbește despre răbdare, despre comunicare, despre colaborare. Așa cum vorbește de altfel și mama și tata. Doar lucruri bune și frumoase îi spun celui mic toți. Căci toți sunt buni la teorie. Însă când vine vorba de practică… cel mic face nu ce aude în teorie de la adulți, ci ce vede în practică la adulți. Iar practica arată că și cei mari consideră de prea multe ori că trebuie să fie primii, unicii și singurii care contează cu adevărat.
Ideea e simplă: părinții nu ar trebui să mai fie atât de uimiți pentru comportamentul inadecvat al celui mic, în ciuda lucrurilor pe care i le tot turuie zilnic spre bună educație. Pentru că cel mic nu face ce aude de la părinți, ci ceea ce vede la părinți. Dar toate se pot regla, cum spunem zilnic, din educație. În doze.
prof. Maria Adriana Nichitean
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/05/19/dde-vin-banii-pentru-toalete-in-scoli/
Leave a Reply