full screen background image
teatrul spectacol

Teatrul „Mihai Eminescu” prezintă prima premieră la Cinematograful Unirea

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani mai are o sală de spectacole! Din primăvara acestui an Cinematograful „Unirea” a trecut în administrarea Teatrului, și, pe lângă difuzarea unor producții cinematografice, aici se vor juca spectacole în formate inedite. Va fi un loc al experimentului teatral, al unor producții în care scena nu mai este cea tradițională, ci este redefinită prin necesitățile montării și viziunii regizorale. Noua sală se va reconfigura astfel într-o punte de legătură între arta cinematografică și cea teatrală, cu mijloace noi, moderne, de proiecții video, de abordări tehnice și artistice inedite.

Un prim demers în acest sens va fi premiera spectacolului „Iona” de Marin Sorescu, în montarea tinerei regizoare Bianca Laiu. Spectacolul, a cărui premieră va avea loc sâmbătă, 7 mai, la ora 19.00, propune o abordare modernă, contemporană a unui text devenit între timp clasic.

Sperăm ca noua „scenă” a cinematografului să devină un spațiu incitant pentru publicul botoșănean.” Lucian Băleanu, director artistic al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani.

teatrul teatrul

Tânăra regizoare, născută la Piatra Neamț

Mă consider un om binecuvântat. E nevoie să precizez binecuvântările mele: prima ține de oamenii calzi și frumoși ce se găsesc sub cupola Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani. A doua este întâlnirea cu orașul care îmi oferă întâlniri cu oameni necunoscuți în care aproape îl recunosc pe Iona. Apoi întâlnirea cu actorul Alexandru Dobynciuc, care deține un imaginar în a cărei lume am primit accesul de a insera alte elemente care alcătuiesc familii singurătății. Este un actor care oferă foarte mult scenei, prin orele lungi de repetiții, prin transpirație, prin oratoria lui căutând mereu vocea lui Iona. Sunt multe puncte comune care au legat între mine și Alexandru o punte pe care pășim împreună pe tărâmul lui Iona. 

Iona  este o stare de spirit. Iona sunt eu, tu, oricare din noi. Într-o lume în care există societate democratică și prea puțină libertate de exprimare, o lume cu spațiu virtual din ce în ce mai mare fără cenzuri, o libertate ireală, revolta își face loc prin mintea omului. Iona este un om revoltat, acesta este focul care îl îndeamnă să ajungă în punctul de a începe o căutare. 

 Am nevoie să-l salvez pe Iona pentru că el nu a greșit, deși negreșeala lui înseamnă că el e sugrumat de frici și piedici care l-au oprit din a greși. Furia unui om vine dintr-o neputință. Orice acțiune indiferent de rezultat, este o reușită, este un contact cu viața”, a mărturisit Bianca Laiu.

Spectacol de licență

Bianca Gabriela Laiu a absolvit Facultatea de teatru UNATC, promoția 2014- clasa Florin Zamfirescu. A obținut un master în arta actorului, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj și urmează cursurile de regie la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj, iar „Iona” este spectacolul ei de licență.

Regia artistică: Bianca Laiu

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Coregrafia: Victoria Bucun

Distribuția: Alexandru Dobynciuc, Petruț Butuman

Preț bilet – 50 lei.

Biletele se găsesc la:
– Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00
– Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821
Program: 12.00 – 16.00, de marți până vineri, sâmbătă și duminică de la 16.00 la 18.00.

și on line https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

teatrulteatrul teatrul

Vă recomandăm să citiți și:

Luna mai vine cu filme capodoperă la Cinema Ateneu

comments

comments