full screen background image

Iașul, printre destinațiile anului 2022

Iașul a câștigat, alături de Brașov și Târgoviște, etapa regională a competiției Destinația Anului 2022 la categoria City Break!. Aproape 22.000 de români au nominalizat destinațiile preferate. Totodată, 25 de membri ai juriului au adus propria perspectivă asupra destinațiilor calificate în finala acestei etape.

Iașul, printre destinațiile anului

Alături de Iași, celelalte destinații finaliste ale etapei regionale au fost Oradea, Timișoara, Hunedoara, Suceava, Galați, București, Buziaș, Vama Buzăului, Săvârșin, Sovata și Valea Doftanei.

„Mulțumesc tuturor celor care au votat Iașul, în special ieșenilor care s-au mobilizat exemplar, dar, mai ales, mulțumesc tuturor celor care, indiferent că e vorba de instituții publice, operatori de turism sau organizații neguvernamentale, fac din orașul nostru o destinație turistică tot mai căutată, mai apreciată și mai admirată!”, a transmis primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Etapa finala a destinațiilor anului

În etapa finalei naționale, Gianina Corondan și echipa Prima TV vor vizita cele șase destinații câștigătoare, pentru a descoperi atracțiile și noutățile din acestea. Totodată, începând cu 5 mai publicul va fi invitat să voteze pe www.destinatiaanului.ro pentru a stabili podiumul final al întregii Românii. Seria de emisiuni de promovare va fi difuzată de Prima TV în vara acestui an, iar destinațiile vor beneficia și de prezențe în media internațională și la mari târguri de turism din Europa.

Proiectul Destinația Anului își propune să fie cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern.

Sursa foto: Facebook/Primăria Iași

Vă recomandăm să citiți și:

Românii preferă destinaţiile interne de Crăciun şi Revelion

Ținutul Zimbrului Neamț – singurul loc din România aflat constant în Top 100 Destinații sustenabile din lume

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza