full screen background image

Căsătoria prințului WILLIAM cu KATE MIDDLETON

Astăzi marcăm nu numai un eveniment monden, ci și cu importante conotații diplomatice.

Pe 29 aprilie 2011 avea loc, la Londra, căsătoria prințului WILLIAM cu KATE MIDDLETON.

După slujba religioasă săvârșită de episcopi de rang înalt ai bisericii anglicane, mirii s-au deplasat la Palatul Buckingham într-o trăsură deschisă, salutând mulțimea adunată de-a lungul traseului.

Acolo s-a desfășurat și cina festivă la care au participat peste 300 de invitați – foști și actuali monarhi, politicieni, diplomați, celebrități și prieteni.

Printre aceștia s-au numărat regele MIHAI și prințesa MARGARETA a României.

Extrem de emoționați, KATE și WILLIAM, ambii în vârstă de 29 de ani atunci, au avut parte de o imagine bună în societate, sondajele de opinie arătând că 67 % dintre cei care au urmărit evenimentul l-au catalogat în termeni favorabili.

Așa cum era normal, presa mondenă a întors pe toate fețele relația, descoperind că se cunoșteau de 10 ani, din perioada în care ambii studiau la Universitatea Saint Andrews din Scoția.

WILLIAM și KATE se logodiseră cu 6 luni înainte, în timpul unei vacanțe în Kenya, atunci când tânăra primise inelul de logodnă care i-a aparținut prințesei DIANA.

După emoționanta ceremonie din 29 aprilie 2011 și după plăcuta luna de miere, cei 2 s-au întors la ocupațiile de bază – KATE la cârma afacerilor pe care le deține, iar WILLIAM la manșa elicopterelor pe care le conduce în calitate de locotenent al Forțelor Armate Britanice.

În prezent, ei au 3 copii și sunt implicați în mai multe proiecte organizate de Casa Regală, dar și independente, referitoare la cauze umanitare și de protejare a mediului.

Bogdan Diaconiţa

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/04/28/primul-om-care-pleaca-in-cosmos-ca-turist-2001/

comments

comments