full screen background image

China lansează Marea Revoluție Culturală Proletară

Mare fierbere a fost în China pe data de 18 aprilie 1966.

Președintele MAO ZEDONG lansa, în ziarul forțelor armate, conceptul Marea Revoluție Culturală Proletară.

Întărirea puterii conducerii comuniste

În concordanță cu titulatura bombastică, menită să atragă atenția, conceptul respectiv se baza pe întărirea puterii conducerii comuniste și pe dezvoltarea cultului personalității lui MAO.

Fire prevăzătoare, acesta a avut grijă să-și neutralizeze contracandidații la putere, mai ales intelectualii fiind reeducați violent în spirit comunist.

Tot atunci, tineretul chinez a fost organizat în grupuri paramilitare intitulate Gărzile Roșii.

Haosul a fost general – școlile şi universităţile au fost închise, iar biserici, biblioteci, magazine şi case particulare răscolite sau distruse.

Starea conflictuală a degenerat foarte aproape de un război civil.

De remarcat că, în acea perioadă, relațiile dintre China și România au cunoscut o dezvoltare accentuată atât politic, cât și economic.

Revoluția culturală continuă

MAO a trăit încă 10 ani pentru a-și vedea desăvârșită Marea Revoluție Culturală Proletară, chiar cu prețul a sute de mii de persoane torturate sau ucise.

După moartea sa, noul președinte HUA GUOFENG a continuat revoluția culturală, dar la o scară redusă.

Dar istoria este, de multe ori, ironică!

În prezent, punctul de vedere oficial al autorităților chineze este că Marea Revoluție Culturală Proletară a fost o eroare.

Bogdan Diaconiţa

https://vivafm.ro/2022/04/15/atentat-in-timpul-maratonului-din-boston/

comments

comments