full screen background image

A treia ediție PSY Iași. Peste 300 de spectatori

A treia ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film a adus la Iași producții simbol și momente surpriză.

În perioada 8-10 aprilie 2022, la Ateneul Național din Iași, a avut loc a treia ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film „Ecranul și Divanul”.  Aceasta s-a desfășurat sub genericul O călătorie în viitorul din trecut, expresia preferată a regretatului Ion Caramitru. În deschidere au fost difuzate și câteva secvențe din ultimul film în care actorul a jucat, „Experimentul Pitești”, regizat de Victoria Baltag.

A treia ediție, cu peste 300 de spectatori

A treia ediție a adunat, timp de trei zile, peste 300 de spectatori la proiecții de film, printre care și o animație pentru cei mici și un spectacol cu muzică și proiecții video. Evenimentele au fost interpretate de specialiști în domeniul psihanalizei, care au împărtășit cu publicul gânduri, învățături și lecții desprinse din producțiile vizionate.

„Asta a fost ideea: să încercăm să facem Future in the past, adică să încercăm să ne imaginăm care a fi putut să fie viitorul nostru dacă nu ar fi stat timpul în loc pentru doi ani și cum arată el în cele din urmă”, a mărturisit, în deschidere, Irina-Margareta Nistor, directorul festivalului.

Alături de aceasta, spectatorii s-au bucurat, în cadrului celei de-a treia ediții,  și de prezența actorului Vlad Ivanov și a psihanaliștilor sau psihologilor invitați la festival: Oana Paveliuc, Ilinca Bălaș, Ștefan Feldmann, dar și de mesaje transmise din partea dr. Andrea Sabbadini, psihanaliștii Andreea Chițu, Matei Georgescu și Laura Manu.

Evenimentele celei de-a treia ediții

A doua zi a festivalului, din cadrul celei de-a treia ediții, a fost deschisă cu spectacolul-lectură Laika și Văzduhul, unde Vlad Ivanov interpretează un rol plin de intensitate și afecțiune. Povestea spectacolului o surprinde pe cățelușa Laika, primul animal care a zburat în spaţiu.

A treia ediție a Festivalului de Psihanaliză și Film la Iași

A treia ediție a Festivalului de Psihanaliză și Film la Iași

„A fost o ocazie să călătoresc nu doar în timp, ci și în spațiu, în spațiul interior. Spune multe despre noi, despre cine suntem și despre relațiile dintre părțile din interiorul nostru și v-aș propune să ne uităm la povestea pe care am văzut-o din perspectiva părților noastre interioare. Cine este Laika în interiorul nostru, cine este partea din noi înșine care își dorește să cucerească spațiul”, spune psihologul Ilinca Bălaș.

Radu Rădescu, cel care semnează scenariul spectacolului, a precizat că „în momentul în care stau să-l ascult pe Vlad, parcă nu e textul meu, parcă am scris numai niște litere pe hârtie și acum totul prinde viață cu emoție și intensitate. Mărturisesc că mă face să plâng de fiecare dată”.

Un alt eveniment-simbol al ediției a fost și proiecția filmului Casablanca, care anul acesta a împlinit 80 de ani de la data premierei, dar care emoționează publicul și în prezent.

„Avem promisiunea că dragostea nu s-a sfârșit, e doar un «La revedere», nu un «Adio». Avem în film sfârșitul cel bun pentru conștiința noastră și care ne lasă să fim puțin triști, melancolici, uneori cu un «Cum ar fi fost dacă?». Dar ne lasă neștirbită admirația pentru eroi. Casablanca are ani, mulți ani, pe care o să-i trăiască. Eu cred în nemurirea ei”, a mărturisit Laura Manu, psiholog.

Festivalul s-a încheiat cu dorința de păstra această ediție în memoria regretatului actor Ion Caramitru și promisiunea ediției cu numărul patru.

A treia ediție a Festivalului de Psihanaliză și Film la Iași

A treia ediție a Festivalului de Psihanaliză și Film la Iași

Festivalului de Psihanaliză și Film, ajuns la a treia ediție, a fost organizată de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu echipa Artis, organizatorii Festivalului Serile Filmului Românesc.

Detalii despre festival pe pagina de Facebook „Festivalul de Psihanaliză și Film” și www.ecranulsidivanul.ro

Vă recomandăm să citiți și:

AUDIO | 4 ani de la deschiderea Cinema Ateneu. Peste 4000 de spectatori și peste 3800 bilete vândute, în ultimul an

Proiecție specială marca SFR, pentru comunitatea de români din Montecatini Terme

comments

comments