full screen background image

Educație | 33 de școli primesc bani pentru Reducerea Abandonului Școlar. Vezi care sunt acestea!

Ministerul Educației a finalizat selecția proiectelor ce urmează a fi finanțate în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență  cu o valoare de 543 milioane euro. Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), care stă la baza implementării programului, este un instrument dezvoltat și pilotat de Ministerul Educației cu sprijinul Băncii Mondiale și cu finanțare prin Instrumentul de asistență tehnică DG REFORM al Comisiei Europene. În cadrul PNRAS sunt eligibile toate unitățile de învățământ cu risc ridicat și mediu de abandon școlar. Indicatorii surprind aspecte educaționale esențiale și valorifică o bază de date de 4.627 de școli din învățământul secundar inferior care au statutul de persoană juridică în rețeaua școlară actuală. Toate cele 33 de unități de învățământ din județul Botoșani care au depus proiecte primesc finanțare. LISTA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN JUDE’UL BOTO;ANI CARE VOR PRIMI FINANȚARE: LICEUL „DEMOSTENE BOTEZ” TRUŞEŞTI LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAȘOTĂ” POMÂRLA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI ŞCOALA GIMNAZIALĂ „DIMITRIE BRANDZĂ” VIIŞOARA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „EPISCOP DOCTOR PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIȘ ŞCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE COMAN” BRĂEŞTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN CERNAT” HAVÂRNA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN MURARIU” CRISTINEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANȚI ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TUDOR VLADIMIRESCU” ALBEŞTI ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ADĂŞENI ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ALBEŞTI ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BĂLUŞENI ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BLÂNDEŞTI ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CĂLĂRAŞI ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CORDĂRENI ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CRISTEŞTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DOBÂRCENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DUMENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DURNEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 LUNCA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 PRĂJENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RĂDĂUȚI-PRUT ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ROMA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SANTA MARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SĂVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SULIȚA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ȘTIUBIENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VĂCULEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VLĂDENI-DEAL ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 BOTOȘANI Vă recomandăm să cițiți și: Peste 1000 de elevi premiați la olimpiadele școlare FOTO | Donație importantă pentru grădinița care ajută copiii săraci
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments