full screen background image

AUDIO | ​Lotul 1 al drumului strategic este acoperit în întregime cu asfalt

Constructorul a finalizat turn​​area primului strat de mixtură asfaltică pe întregul tronson de 30 de km care leagă localitățile Șipote (jud. Iași) – Rediu – Răuseni – Călă​​rași și tronsonul Dângeni – Mihălășeni.  Practic, a depășit cu mult graficul de lucrări asumat. După ani de zile de așteptări, localnicii au, acum, motive de bucurie și spun că, odată cu modernizarea drumului, nu vor mai fi izolați de restul județului. Pe lângă traficul în siguranță, pentru administrația locală, drumurile bune aduc o serie de avantaje comunei: accesibilitate sporită , îmbunătățirea mobilității populației, bunurilor și serviciilor, dezvoltare economică și socială. Maria Jîjie, primarul comunei Răuseni: 01Pe acest lot s-a lucrat pe trei sectoare, în perioada următoare fiind planificate lucrări la rigole, poduri și podețe. Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut și pe celelalte două loturi. Drumul strategic măsoară 106 km și este una dintre cele mai importante investiții din istoria județului Botoșani. Proiectul, în valoare de 475,5 milioane de lei, este finanțat prin fonduri europene, iar efortul bugetar pe care-l  face Consiliul Județean Botoșani este de 158 de milioane de lei, adică o treime din valoarea proiectului.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments