full screen background image

Poeți contemporani cu Eminescu: Maria Suciu, prima poetă de limba română din Transilvania

Născută Bosco (în Tăut, județul Bihor, pe 18 iulie 1841), fiică și soție de preot (soțul ei, Petre Suciu, preot în comuna Urcuș), Maria Suciu a fost prima femeie din Transilvania care a scris și a publicat versuri în limba română. Este mama Lucreției Suciu-Rudow, care de asemenea a scris poezii. În casa din Urcuș a familiei Suciu, tineri intelectuali români, precum G. Coșbuc, S. Albini, G. Bogdan-Duică, A.C. Popovici, se întruneau „să-și citească versurile, să-și împărtășească părerile” (Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900). „Această cultă și talentată femeie”, cum o numește Vasile Gr. Pop în Conspect asupra literaturei române și literaților ei de la început și până astăzi, a debutat în revista „Familia”, nr. 7, din 12/24 februarie 1867, cu poezia Ruga unei june, semnată doar cu prenumele Maria. Următorul poem – Doine – este publicat în nr. 12, din 19/31 martie 1867, al „Familiei”, semnat cu numele complet al autoarei – Maria Suciu – și însoțit de o notă a redacției: „Poezioara «Ruga unei june» din nrul 7 al foii noastre atrăgând atențiunea mai multor stimați cititori ai noștri, ne rugară să le descoperim numele autoarei. Acum dar ne luarăm libertatea a pune sub aceste doine (inspirate tot din aceeași liră fragedă care intonase «Ruga unei june») întregul nume al stim. autoare. Totodată ne rugăm de indulgență, dacă nu cumva prin această indiscrețiune am fi vătămat modestia uneia dintre cele mai zeloase și brave dame române din Ungaria”. În ediția din 16/28 aprilie 1867 (nr. 16), redacția „Familiei”, anunța o nouă rubrică, „Lira femeiască”, destinată poetelor și propunându-și să descopere și să promoveze reprezentante ale liricii feminine. Iată comentariul inaugurator al redacției: „Ne aflăm în plăcuta pozițiune a pune sub ochii stimatelor noastre cititoare și cititori accentele unor lire tinere, suspinele serafice, cântările fragede, profumul ceresc a unor flori încântătoare de pe câmpia românească. Suntem mândri cu aceste floricele și am dori ca să aibă și alte soațe, căci noi știm că românul e născut poet, știm că anima femeiască este un sorginte nesecat de frăgezime, iubire și poezie, știm că însăși femeia e poezia”. Maria Suciu (cu poemul Adă, Doamne…) este una dintre cele trei poete publicate la această rubrică la inaugurare, alături de Elena Novac (cu Frunză verde…) și Sabina D. (cu Dorul). Mai târziu, la aceeași rubrică va publica și Lucreția – de fapt, Lucreția Suciu, fiica Mariei, care va debuta în nr. 28, din 8/20 iulie 1884, al „Familiei” cu poezia Suvenir. Publicând activ în „Familia”, Maria Suciu mai are colaborări la „Amicul familiei” și „Noul curier român”. Vasile Gr. Pop îi apreciază, bunăoară, două texte publicate în nr. 45 din 1872 al „Noului curier român”, numindu-le „producte ale acestui gingaș talent poetic”. Naive, sentimentale, cu prozodie adesea stângace, versurile Mariei Suciu au fost apreciate mai cu seamă pentru curățenia și corectitudinea limbii. În 1876, Vasile Gr. Pop, își exprima admirația față de talentul poetei: „Delicată și simpatică din natură și înzestrată cu o educațiune demnă de frumosul său talent, ea deveni în curând o intimă favorită a surorilor sale din Parnas, astfel că astăzi poeziile ei – dulci expresiuni ale celor mai delicate sentimente –, publicate în mare parte în «Familia» din Pesta, i-au câștigat deja un renume prețuit în provinciile de peste Carpați. Ea excelează între poeții de dincolo nu numai prin istețimea versificațiunii și lipsa de afectare, dar și prin o limbă corectă pe care poate numai la ea o găsim” (Conspect asupra literaturei române și literaților ei de la început și până astăzi). În Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, Stănuța Crețu remarcă atât influențele poeziei populare în versurile poetei de la Urcuș, cât și naturalețea limbajului: „Maria Suciu transpune în versuri, fără elevație, chiar fără grație, tribulațiile sale sentimentale, într-un stil declamatoriu și convențional (Flori de mormânt, Cununa de dorințe). O mișcare mai vioaie, un vers curgător dobândesc poeziile sale imitate după cântece populare din Bihor (Cântec de toamnă, Spune-mi). Poeta a renunțat, printr-o fericită intuiție, la ortografia și la lexicul latinizant, folosite de literații ardeleni ai vremii, în favoarea limbii populare, neartificializate”. Maria Suciu s-a stins din viață pe 11 septembrie 1891 la Budapesta. Poeziile ei nu au fost adunate într-un volum. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”   RUGA UNEI JUNE   Se strecura-n tăcere Mâhnitul râurel: Bat spume de suspine Duiosu-mi suflețel;   Și vântul cu răceala Începe zborul său; Fortuna suferinței Atacă pieptul meu.   Iar ochii-mi caută-n lume, Aprinși de-un tainic dor, În dar! nu-e mângâiere –  Și iarăși se dobor.   Mă uit și prin natură… Ce jale pe-al ei sân! Se pare că ea plânge Puternicul meu chin.   Arunc o căutătură, Mă dau la plâns amar, O, nu! eu nu voi plânge, Că-n ochii mei apar:   Lumine de speranțe Din cerul îndurat. O, doamne, fie-ți milă De pieptul meu certat.   Mai adă înc-odată Pre-acela ce doresc, Căci făr′a sale brațe Viața o urăsc;   Mai adă-acea ființă Ce-atât de drag o am, Revarsă pre-a mea rană Vindecător balsam:   Precum reverși pe-o floare, Ce pare-a veșteji Stropi calzi de ploișoară, Spre a o reveni. (1867)   ADĂ, DOAMNE…   Adă, Doamne,-o zi de vară, Să-mi petrec cu badea iar, Să-mi petrec tot după plac Cu bădița ce mi-e drag; Toată lumea d′ai umbla, Ca bădița n-ai afla: Ochii lui cei arzători Te fac ca să-l tot adori, Gurișoara lui roșată, În balsam ceresc scăldată,  Când vorbește de amor, Toate florile înflor Și la viersul lui ceresc Stelele pompos lucesc. Adă, Doamne,-o zi de vară, Să-mi petrec cu badea iară, Să-mi petrec tot după plac, Cu bădița ce mi-e drag. (1867)   ERA O NOAPTE   Era o noapte tristă, și cerul plin de nori, Așa-mi părea și lumea, ca câmpul fără flori.   Mergeam, mergeam ca dorul, ce n-are-n veci răbdare, Grăbeam, grăbeam la dânsul, să-i dau o sărutare.   Și-n loc de brațe calde, găsii amoarea-i rece, De-atunce o durere mă arde și nu trece.   Zefirii…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza