full screen background image

Profesori mobilizați pentru a acorda asistență ucrainenilor

​Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) recrutează vorbitori de limbă ucraineană în vederea înființării unui grup de sprijin, care să acorde asistență imigranților, a anunțat inspectorul școlar general Ada Macovei. „Rugăm toți vorbitorii de limba ucraineană, cadre didactice sau de alte profesii, să ne anunțe, dacă sunt dispuși să facă parte dintr-un grup de sprijin, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în perioada următoare, sub coordonarea celorlalte instituții abilitate. Concret, persoanele care doresc să ajute vor participa la o instruire, vor fi înregistrați ca voluntari la nivel județean și vor răspunde la telefon, pentru a asigura asistență, cetățenilor care nu vorbesc limba română, dar se află în tranzit în județul nostru, ori solicită sprijin. Fiecare dintre noi poate ajuta cumva! Doamnele profesoare, educatoare și învățătoare se mobilizează, prin inspectorii de specialitate, doamna Zală Gina Roscaneanu și doamna Anca Agavriloaei, pentru acordarea de sprijin copiilor speriați și afectați de schimbarea locului și de contextul dramatic prin care trec. Facem apel și la consilierii școlari dispuși să ajute, să ia legătura cu doamna Director CJRAE, Catalina Lupascu, pentru anunțarea intenției de a se alătura grupului de sprijin. Oricine poate ajuta, este rugat să ne contacteze cât mai urgent. Poate nu va fi nevoie de nimic, dar trebuie să fim pregătiți să intervenim, dacă va fi cazul.” a postat inspectorul școlar general Ada Macovei pe pagina sa de socializare.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments